Intenţia autorului, istoric, etnolog şi diplomat, este de a oferi un instrument de lucru pentru specialiştii activităţilor informative, ca şi pentru istorici, politologi, sociologi, precum şi un "ghid" în "lumea spionajului" adresat unui public larg, interesat, dincolo de clişee, mistificări şi exagerări, de trecutul, dar şi prezentul, probabil şi viitorul unui domeniu care se împleteşte atât de intim, uneori insesizabil, cu istoria şi existenţa noastră cotidiană…
N
NESSYAHU, Yehudit (1925-2003), agentă Mossad în timpul războiului rece. La sfârşitul anilor 1950, N. este integrată în Mossad, îndeplinind funcţia de "ofiţer operativ de informaţii". În 1960, N. făcut parte din echipa însărcinată cu capturarea în Argentina şi transportarea în Israel a medicului Adolf Eichmann care a jucat un rol important în deportarea şi suprimarea persoanelor din lagărele de exterminare germane în al Doilea Război Mondial. Sarcina principală a lui N. era să se ocupe de procurarea unei case în care acesta trebuia găzduit până la transportarea sa peste graniţele Argentinei. Conducătorul acestei operaţii, Rafi Eitan, care a devenit ulterior ministru, remarcă o serie din calităţile lui N., arătând că "era exact persoana de care aveam nevoie". După ce petrece câteva zile cu Eichmann într-o vilă din Buenos Aires, N. arată că acesta avea "o personalitate demonică", era un adevărat "înger al morţii". După aducerea în Israel, Eichmann a fost judecat şi condamnat la moarte. În 1976, N. părăseşte Mossad-ul, convinsă că nu mai are resurse să ofere activităţii organizaţiei. În perioada următoare, urmează studii de drept, se implică în activitatea literară, devenind director general al "Asociaţiei scriitorilor evrei". De asemenea participă şi la viaţa politică. Păstrează tăcerea asupra activităţii sale în Mossad, refuzând orice fel de interviuri. După mărturia unui apropiat, din acest