Dacă în miezul creaţiei lui Van Morrison stă, asemenea unei stele fixe, capodopera Astral Weeks, în inima acestui album se află cântecul „Madame George.” Compoziţia e o naraţiune enigmatică, despre o persoană pe care, presupunem, cântăreţul a întâlnit-o în adolescenţă.

Ea pare să fi fost ceea ce, într-un limbaj plin de precauţiuni, se numeşte „a drag queen.” Fireşte că Van Morrison n-a vrut din răsputeri să admită că ar exista vreo legătură între cântecele sale şi viaţa sa. Şi cu atât mai puţin unul precum „Madame George.” În 2009, când a reînregistrat cap-coadă, live, la Hollywood Bowl, discul Astral Weeks (adăugându-i două piese şi modificând ordinea cântecelor), Van Morrison a ţinut să se mai distanţeze o dată faţă de posibila legătură dintre biografia sa şi conţinutul discului:

„E pură ficţiune. E vorba de nişte povestiri în formă muzicală — alcătuite din fărâmituri, din conversaţii pe care le-am auzit, din lucruri pe care le-am văzut, din filme, ziare, cărţi care s-au transformat în povestiri. Asta e. Şi nimic mai mult.”

Fireşte că un critic cu abilitatea şi informaţia lui Greil Marcus nu se opreşte aici. El îşi aduce aminte că, în anii ’70, într-un interviu, i s-a părut că se atinge un punct de mare sensibilitate atunci când un reporter l-a întrebat despre identitatea misterioasei Madame George. Confruntat cu ipoteza ca în cântec să fie vorba despre un travestit, Morrison a replicat: „Oh, nici vorbă! Ce anume v-a lăsat această impresie? E alegerea dumneavoastră s-o vedeţi fie ca bărbat, fie ca femeie. Cum văd eu personajul? Îl văd ca pe un... ca pe un sandvici cu şvaiţer.”

Câţiva ani mai târziu, într-o stare de spirit mai bună, îl ironizează pe cel care afirmă — evident, provocându-l — că „Madame George” ar fi numele unui parfum: „Mie, dimpotrivă, mi se pare că e povestea unui travestit!” După râsul sardonic