Siropurile preparate în casă, obţinute din plante şi din fructe prin macerare sau prin fierbere sunt băuturi concentrate, gustoase şi foarte sănătoase.
Terapia cu siropuri de casă este de lungă durată, dar eficienţa lor este dovedită într-o gamă variată de afecţiuni, începând cu cele cardiovasculare şi pulmonare şi terminând cu diferitele forme de cancer. Siropurile naturale de brad alb, de cătină, de măceşe, de dovleac, de pătlagină, de mentă, de rubarbă sau de cafea pot fi administrate şi preventiv atunci când sistemul nostru imunitar este slăbit şi nu mai funcţionează normal.
Bradul argintiu combate tusea
Din conurile verzi de brad argintiu, cu un conţinut bogat în răşină, în minerale şi în principii amare, se obţine unul dintre cele mai eficiente remedii pentru afecţiunile respiratorii şi pentru combaterea tusei. Siropul se prepară prin macerarea conurilor de brad în miere de albine polifloră, astfel: într-o oală de lut se aşază cele două ingrediente în straturi succesive.
Când oala s-a umplut, se acoperă cu un capac, iar vasul se păstrează la rece, timp de 40 de zile. După acest interval, conurile de brad se storc într-un tifon. Siropul obţinut se toarnă în sticle care se sigilează şi se depozitează într-un loc răcoros.
Doza recomandată este de câte patru linguri pe zi, un interval de două luni. În acelaşi mod se prepară un sirop şi din mugurii de brad, iar leacul îmbunătăţeşte circulaţia sângelui în tot organismul. Se administrează câte o linguriţă de sirop de trei ori pe zi.
Cătina creşte puterea de concentrare
În comparaţie cu arbuştii de cătină din alte ţări europene şi asiatice, soiurile din ţara noastră sunt o sursă impresionantă de substanţe nutritive. Bogăţia de vitamine (A, B1, B2, C, D2, E, F şi K), de minerale şi de microelemente precum fosforul, calciul, magneziul, potasiul, sodiul, de uleiuri ese