Ponta il ameninta din nou cu suspendarea pe Traian Basescu. Presedintele social-democrat Victor Ponta a declarat, ieri, la Alba-Iulia, ca partidul sau nu va ezita sa initieze procedurile de suspendare a sefului statului daca acesta va incalca prevederile constitutionale, dar a adaugat ca nu se va folosi de aceasta prerogativa pentru a crea un joc de imagine spre "a da bine la televizor". "Atunci cand am anuntat ca vom initia procedura de suspendare, am spus foarte clar ca, daca domnul Basescu sau alt presedinte, fie ca il cheama Basescu, Popescu, Georgescu sau Iliescu, daca incalca Constitutia Romaniei, noi declansam acea procedura clara de sanctionare, informeaza Gandul.
Elena Udrea, mai bogata cu 300 de mii de euro. Anul 2010 s-a dovedit destul de profitabil pentru politicieni, potrivit noilor declaratii de avere. Demnitarii au cheltuit banii investind in case, masini si obiecte de arta. Ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea, si-a deschis in 2010 doua noi conturi. In ciuda creditului de de 3.297.000 euro pe care il are la BRD, Udrea a reusit sa economiseasca 212 mii de euro si 400 de mii de lei. Potrivit declaratiei de avere postata pe site-ul Guvernului, ministrul isi pastreaza neatinsa averea: bijuterii de 50 de mii de euro, patru terenuri, doua case, doua masini Mercedes. Pe langa cele 68 de mii de lei anual din salariu, ministrul a mai bagat in buzunar 15 mii de lei din lectii predate la Universitatea Dimitrie Cantemir si 11 mii de lei dividende din firma Dalli, anunta Adevarul.
Pretul armistitiului PDL-UDMR: capul lui Hardau si bugetul. UDMR inclina sa ramana la guvernare, iar Boc a renuntat la ideea demisiei. Pentru depasirea tensiunilor, PDL il schimba pe Hardau de la Comisia de invatamant si deschide punga bugetului. Dupa o noapte si o zi de negocieri, spiritele s-au calmat ieri in Coalitie, cel putin pe moment. Singurul sacrificat dupa