Inaugurare mare, ieri dimineaţă, în comuna Peştera
După ce un an întreg s-a lucrat la ridicarea noului corp al Şcolii de Arte şi Meserii Peştera, ieri, primarul localităţii, Valentin Vrabie, în prezenţa autorităţilor constănţene reprezentate de prefectul Claudiu Palaz, dar şi a primarilor de la Cuza Vodă, Tortoman, Siliştea şi Castelu, a tăiat panglica la inaugurarea celei mai noi investiţii a comunei.
Chiar dacă traversăm o perioadă de criză în care proiectele sunt din ce în ce mai puţine din cauza lipsei resurselor financiare, sunt administraţii locale unde edilii demonstrează că se pot face lucruri de calitate chiar şi cu acest impediment. Totul depinde însă de strădania fiecărui primar şi de cooperarea care există la nivelul localităţilor între reprezentanţii instituţiilor locale.
Un exemplu de administraţie locală de acest gen este cea de la Peştera. După ce, în repetate rânduri, primarul Valentin Vrabie a demonstrat că este un bun gospodar, ieri, edilul şi-a arătat din nou calităţile.
La un an şi patru zile de când au fost inaugurate lucrările de construire a corpului Şcolii de Arte şi Meserii Peştera, ieri, elevii, părinţii, autorităţile locale, dar şi prefectul Claudiu Palaz au păşit în cea mai frumoasă şi mai dotată instituţie de învăţământ din judeţ, care poate concura fără dubii cu cele mai performante instituţii şcolare din cele mai mari oraşe ale ţării. Sunt şcoli din Constanţa care mai au mult de lucrat până să atingă standardul la care a fost realizat obiectivul din Peştera.
Săli de clasă cu videoproiectoare şi aer condiţionat
Cu o rigurozitate de neegalat, festivitatea de inaugurare desfăşurată ieri, de la ora 10.00, a început cu slujba de sfinţire a obiectivului, oficiată de patru preoţi veniţi din toate satele care aparţin de comun: Peştera, Izvoru Mare, Ivrinezu Mare şi Ivrinezu Mic. Pang