Din motive de securitate, derby-ul dintre Lazio şi AS Roma (Digi Sport, ora 16.00) va fi lipsit de mascota echipei lui Ştefan Radu. Acvila Olimpia şiFrancesco Totti sunt marile absenţe cu care se confruntă rivalele de moarte Lazio şi AS Roma pentru întâlnirea de astăzi.
După nouă etape, Lazio are patru puncte avans în fruntea clasamentului din Italia, iar mulţi dintre suporterii biancoceleştilor pun această ascensiune pe seama norocului adus de acvilaOlimpia, mascota vie a clubului.
Pasărea este imaginea lazialilor începând din acest sezon, având sarcina de a prefaţa fiecare meci de acasă cu trei ture ale Stadionului Olimpico. Tradiţia va fi ruptă astăzi, înaintea derbyului local cu AS Roma.
RADU - TITULAR, LOBONŢ - REZERVĂ
Hotărârea au luat-o oficialităţile din capitala Italiei, care au considerat că zborul Olimpiei ar putea instiga fanii oaspeţilor la violenţe. O decizie controversată care nu se aplică şi la Lisabona (locul de unde a fost adusă pasărea) cu ocazia derby-urilor pe care le joacă Benfica, echipă a cărei mascotă este un vultur.
Cu zborul frânt, acvila lazială va fi adusă însă în tribune pentru a-i susţine pe Ştefan Radu (anunţat titular) şi pe colegii săi în marele meci de astăzi. În schimb, Francesco Totti, jucătorulsimbol al echipei lui Bogdan Lobonţ (rezerva titularului Julio Sergio), este suspendat şi a preferat să vadă meciul din faţa televizorului.
„Cine va câştiga? Lazio, gol Floccari din penalty", a spus, ironic, căpitanul lui AS Roma, punând şi mai multe paie pe foc deasupra unuia dintre cele mai încinse derby-uri ale planetei.