Îi întâlnim peste tot, ne agresează, ocupă spaţiul public cu zgomot, vor să fie permanent în faţă. Sunt tupeiştii.
Pe vremurile celelalte aveau mare grijă să se înscrie în Partid, erau cei care făceau liste la cozile de la care cumpăram „Fraţii Petreuşi“ sau „Adidaşi“, deveneau informatori ai Securităţii.
Acum, îi vedem în trafic, cu maşini cumpărate la mâna a treia sau a patra, neapărat nemţeşti, să moară vecinii de necaz. Au însă grijă să cumpere cele mai mari boxe ca să se audă cât mai tare manelele la modă, fiindcă hip-hopul nu mai este de actualitate (vă amintiţi refrenul din „Tupeu de borfaş“: „Strigaţi «La Familia» dacă sunteţi cu mine/Duşmanii mor, când ne descurcăm mai bine“?). Pentru ei nu există legi ale circulaţiei, culoarea roşie a stopului este un moft, depăşirea interzisă este pentru fraieri, iar dacă le atragi atenţia muşchii lor se încordează, fiind gata să te omoare fiindcă nu te grăbeşti.
Îi vedem pe stadioane, unde încurajarea echipei favorite se reduce la „La Moarte...“ sau „M..e“ ce adversar doriţi dumneavoastră. Se strâng în haite şi devin violenţi, de multe ori suporterii celeilalte echipe ajungând la spital, terenurile devin un câmp de luptă, chiar dacă există legi care interzic astfel de manifestări.
Îi vedem la televizor, unde singurul adevăr este cel rostit de şefii sau şefuleţii ierarhic superiori. Le poţi spune că Luna este rotundă şi că este satelitul natural al Pământului, pentru ei, dacă a zis şefu’ că este pătrată şi este o planetă, nu există altceva. Dialogul pentru ei este ceva prea savant, important este cine are „gura mai mare“.
Îi vedem la alegeri promiţând că vor face România „mai frumoasă decât Soarele de pe cer“, iar după ce au păcălit „bizonii“ uită de orice.
Îi vedem în parlament, unde ocupă scaunele fără să facă nimic, interesaţi fiind doar cum să mai aranjeze un „şmen“ din care să iasă banu’
