Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scade numarul concedierilor

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 6 noiembrie 2010 ·

• Pe sectoare de activitate, cele mai multe disponibilizari s-au facut in administratia publica, domeniu de unde au ajuns in somaj peste 500 de persoane

Numarul concedierilor inregistrate oficial pana acum la Iasi s-a redus la jumatate fata de anul trecut. Potrivit evidentelor Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), in 2009 au fost concediati peste 4 mii de ieseni. "Numarul concedierilor a scazut la 2.166, dar trebuie avut in vedere faptul ca aceasta este doar cifra inregistrata la noi. Mai pot exista persoane care si-au pierdut locul de munca, dar nu au apelat la AJOFM pentru a fi luate in evidenta", a declarat Adriana Sarghie, consilier in cadrul AJOFM.

Din totalul celor inregistrati oficial ca si-au pierdut locul de munca, mai mult de jumatate, adica 1.178 persoane, a intrat in baza de date in urma concedierilor colective. Pe sectoare de activitate, cele mai multe disponibilizari s-au facut in administratia publica, domeniu de unde au ajuns in somaj peste 500 de persoane. De asemenea, aproape 250 de noi someri provin din sectorul constructiilor.

8.000 de noi angajari

Daca numarul concedierilor s-a redus fata de anul trecut, numarul de angajari a crescut cu aproape 1.000 de persoane. "In 2009 s-au angajat in Iasi cu forme legale 7.060 persoane, iar in 2010, peste 8.200. La angajari cifrele din baza noastra de date sunt mult mai precise, pentru ca agentii economici sunt obligati sa declare locurile de munca in termen de cinci zile de la vacantarea lor", a precizat Adriana Sarghie.

Cele mai multe angajari s-au facut in constructii, unde si-au gasit un loc de munca aproape 1.800 de ieseni. De asemenea, in acest an s-au angajat 450 de persoane cu varsta de peste 45 ani. "In cazul angajarii de absolventi si de persoane peste 45 de ani sau unici sustinatori ai familiei, firma primeste din partea statulu

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 22 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 34 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 55 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 46 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°