Malcolm Gladwell, unul dintre autorii la modă, argumentează în cartea “Outliers“ că succesul ţine mai ales de o serie de factori externi, şi nu doar de talentul şi calităţile personale ale fiecăruia.

Doi dintre aceşti factori sunt perioada în care ne naştem şi schimbările majore din economie şi societate. Fără să cunosc componenţa topului celor mai bogaţi români în 2010, dar aplicând teoria lui Gladwell cu câteva ajustări “culturale“, îndrăznesc să cred că mulţi dintre cei situaţi în prima parte a clasamentului sunt născuţi între 1950 şi 1960, ceea ce înseamnă că la Revoluţie aveau între 30 şi 40 de ani. Adică, se aflau la vârsta la care erau încă destul de tineri pentru a-şi asuma riscul unei afaceri pe cont propriu, dar aveau deja suficiente relaţii şi experienţă pentru a putea lucra cu “sistemul“ şi a beneficia de pe urma haosului administrativ şi a lipsei de concurenţă din piaţă.

Majoritatea oamenilor de afaceri din această generaţie au muncit extrem de mult şi au reuşit să construiască companii importante, acumulând averi uriaşe. Astfel, conform teoriei lui Gladwell, putem spune că succesul milionarilor noştri se datorează în mare măsură oportunităţilor oferite de schimbările aduse de Revoluţie şi vârstei pe care aceştia o aveau la începutul anilor ’90.

Aş vrea să reţinem pentru moment această idee şi să revenim la subiectul articolului, întrebările la care am fost rugat să răspund fiind legate de atracţia pe care a reprezentat- o piaţa imobiliară pentru oamenii de afaceri şi cum a afectat criza averile acumulate în ultimii 20 de ani. Pentru a înţelege atracţia pentru acest sector, am analizat structura investiţiilor imobiliare din România şi le-am împărţit în trei categorii: 1. Achiziţii făcute pentru că “era ieftin“ (uneori, aproape pe gratis) şi rezultate în urma unor tranzacţii cu statul, mai ales în perioada 1990-2000; 2. Investiţii s