Cardul de asigurat ce va fi eliberat începând cu anul viitor va cuprinde inclusiv acceptul sau refuzul posesorului de a-şi dona organele în cazul în care ajunge în moarte cerebrală, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Sănătaţii, aflat în dezbatere publică. Sursa: Adrian Scutariu
Alte informaţii care vor fi accesate de pe cardul de asigurat sunt: datele de identificare şi codul numeric personal, cod asigurat, numărul de identificare al cardului.
În privinţa datelor medicale, cipul cardului va avea înregistrări despre: diagnostice medicale cu risc vital, grupa sanguină şi RH, număr de solicitări de servicii medicale, prin codul furnizorului, dovata achitării contribuţiei la asigurările de sănătate, tratamente speciale urmate de asigurat, eventuale proteze pe care le are.
În plus, cardul va cuprinde şi datele de contact ale medicului de familie şi informaţii despre eventuali coasiguraţi (rude de gradul 1).
Va costa cel puțin doi euro
Asiguraţii vor plăti pentru eliberarea cardului și primirea lui cel puţin doi euro, anunţa în urmă cu două luni ministrul Sănătaţii, Cseke Attila.
Cei care nu vor prezenta cardul nu vor mai putea beneficia de servicii medicale, se arată în proiectul propus de MS. Cardul va fi eliberat românilor care au peste 14 ani.