Singura diferenţă între sfârşitul anului trecut şi finele lui 2010 este că veştile proaste le aduce altcineva - FMI.

Bilanţul oficial despre toate câte s-au întâmplat anul acesta ar putea semăna foarte mult cu cel pe anul trecut.

Condimentul cel mai iute îl va furniza chiar Guvernul, care a ieşit mai degrabă învins decât cu lauri, iar asta se observă în ton(us)ul miniştrilor. Poate că vom vedea o listă plină cu realizări şi bune intenţii, dar asta n-o să ţină nimănui de cald.

Nici n-ar avea cum, atâta vreme cât reformarea unui sistem învechit şi conservator, cum e societatea românească, este greu sesizabilă. Fostul ministru liberal al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, ştie cel mai bine cât de puternică e opoziţia la schimbare, după ce s-a confruntat el însuşi cu structura de caste din domeniul medical şi mai ales cu afacerea înfloritoare a furnizării de medicamente. Totuşi, experienţa sa n-a folosit nimănui. PNL îndeplineşte cu succes simplul rol al pietrei de moară agăţate de Guvern.

Mai degrabă a fost meritul crizei că a mai scuturat pe ici, pe colo, stufosul aparat administrativ şi firava economie de uscături şi căpuşe. Însuşi şeful statului s-a arătat deunăzi copleşit de împotrivirea sistemului la schimbări, sistem care, de la Nicolăescu încoace, nu doar că rezistă cu îndârjire, dar, încolţit fiind, a trecut la contraatac inclusiv cu ajutorul unor moguli cu antene TV.

E suficient să comparăm ultima decizie a Curţii Constituţionale, cea care a întors proiectul legii educaţiei naţionale la Senat, pe motivul unui conflict între două puteri ale statului - cea executivă (Guvernul) şi cea legislativă (Parlamentul) cu altele doar un pic mai vechi. De exemplu, cu cea în care membrii aceleiaşi curţi nu au văzut niciun conflict când magistraţii, adică puterea judecătorească, şi-au croit singuri salariile, sfidând puterea executivă. Asta este tot o eroa