A ajuns să-ţi fie ruşine să spui că eşti român afară din ţară. În curtea noastră tot mai des ne declarăm scârbiţi de România. De multe ori ne este silă pe bună dreptate. Prea multe lucruri urâte se petrec şi mult prea des.

Acum câteva luni, un cititor a comentat un articol despre şmecherul cu Ferrari, Adrian Cocoană, cel care a ucis pe trotuar un tânăr inginer IT, Lucian Reja: „Trăim în două Românii. Cea a şmecherilor care calcă în picioare, nepedepsiţi, orice lege sau limită de bun-simţ. A doua Românie este cea a lui Lucian Reja, un tânăr care ştia că viaţa înseamnă muncă, decenţă, respect"

Când Cocoană a scăpat de sub control bolidul Ferrari şi l-a ucis pe Lucian Reja s-au ciocnit cele două lumi. Cu Lucian a murit o bucăţică din România noastră.

Cocoană a rămas în lumea lui. A ucis un om şi nu crede că trebuie să-şi asume răspunderea. Trăieşte viaţa fericit. România lui Cocoană este ţara pe care o urâm atât de mult. Ea nu este ţara noastră, dar ucide încet patria căreia îi aparţinem.

România lui Cocoană nu este doar ţara şmecherilor. Este şi ţara politicienilor corupţi, care ne sacrifică pentru banii şi puterea lor. Este ţara judecătorilor şi procurorilor care au devenit magistraţi pentru a-şi umple buzunarele din bişniţă cu dreptatea.

Este ţara celor care nu ştiu că o conştiinţă nu se poate tranzacţiona pe bursa lăcomiei. Este ţara baştanilor, maneliştilor şi vrăjitoarelor care rânjesc din palatele cu turnuleţe.

Este ţara funcţionarilor care ne trântesc în faţă gemuleţul de la ghişeu, ca un gardian de închisoare ce aruncă după el uşiţa prin care a împins deţinutului farfuria cu mâncare.

Fiecare moment în carenu luăm atitudine împotriva lor este o cărămidă pe care o aşezăm în zidul propriei noastre închisorii. Până când vom ajunge să constatăm că noi chiar suntem nişte deţinuţi în România lor. Atunci va fi prea