Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Păunescu, lumini şi umbre

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 6 noiembrie 2010 ·

E greu de spus ce va hotărî istoria în privinţa lui Adrian Păunescu. În comunism, a preferat să-şi pună indiscutabilul talent în slujba "iubiţilor conducători". A făcut din Cenaclul "Flacăra" o supapă pentru sistem. Ştia să ţină mulţimile în priză, se spune că asta începuse să sperie la nivel înalt. Sursa: AGERPRESSursa: CODRIN PRISECARUSursa: CODRIN PRISECARUSursa: CODRIN PRISECARUSursa: CODRIN PRISECARUSursa: Vlad StănescuSursa: CODRIN PRISECARU

1 /.

La mijlocul anilor ’80, când a fost scos din circuit, a pozat în disident, dar în acelaşi timp îi trimitea scrisori omagiale lui Nicolae Ceauşescu. A continuat să facă gesturi paradoxale după Revoluţie: şi-a recunoscut iniţial păcatele, dar s-a înscris în partidul fostului prim-ministru comunist Ilie Verdeţ.

A fost prieten bun cu Basarabia, a scris poezii la minut, mereu copleşit de propria personalitate. A fost Adrian Păunescu.

"Generaţia în blugi", adunată la priveghi

Casa lui Adrian Păunescu a fost ieri loc de pelerinaj. Slujba de înmormântare va avea loc mâine, la prânz, la Biserica Boteanu

După ce au aflat vestea morţii poetului Adrian Păunescu, zeci de oameni au început să vină la casa acestuia de pe strada Dionisie Lupu din Bucureşti, de lângă Piaţa Lahovari. Oamenii au aprins lumânări şi au depus coroane şi buchete de flori.

Pianistul şi compozitorul Ionuţ Văduva, scriitorul Dinu Săraru, Viorel Păunescu sau Constantin Bebe Ivanovici au trecut pe la casa lui Adrian Păunescu pentru a-şi prezenta omagiile familiei îndoliate.

În faţa casei, o copiliţă a întrebat-o pe maică-sa: "Oamenii ăştia sunt necăjiţi?". Răspunsul a venit prompt: "Da, mamă, că a fost om mare!". Un băieţel de patru anişori o completează uşor confuz: "Da, a murit un mare povestitor".

Amintiri despre un "terorist"

Printre primii sosiţi s-a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Nicușor Dan, după ce NATO a decis să aloce 5% din PIB pentru apărare: Trebuie să cheltuim mai mult și mai eficient

HotNews acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat miercuri, după încheierea summitului NATO de la Haga, Olanda, în cadrul căruia statele membre s-au angajat să investească 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare că „aliații sunt fermi și un

Un autocar cu 61 de ucraineni s-a RĂSTURNAT pe DN22. Două persoane au fost duse la spital

Gandul acum 52 minute
Autoritățile au activat planul roșu, după ce un autocar cu 61 de ucraineni s-a răsturnat, miercuri 25 iunie, pe DN22, în urma impactului cu un autoturism, la ieșirea din localitatea Tariverde spre Constanța. UPDATE: Ministerul Sănătății a anunțat că

Michelle Obama vine pentru prima dată în România / Va fi prezentă la un eveniment în București

HotNews acum 2 ore
Fosta primă doamnă a Statelor Unite Michelle Obama va veni în România în luna septembrie, la Impact Bucharest, un eveniment de business și tehnologie care va avea loc între 17-18 septembrie. Soția fostului președinte american Barack Obama, care a co

ANRE anunță noile tarife la gaze naturale, valabile de la 1 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a tranmis, miercuri, 25 iunie 2025, că a actualizat noile tarife reglementate de distribuție a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025. Potrivit sursei, aceste tarife su

Gigi Becali îl avertizează pe George Simion: „El caută război cu mine, dar îi arăt eu”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), patronul celor de la FCSB, i-a transmis un mesaj lui George Simion (38), liderul AUR. Au venit niște, nu vreau să le zic în niciun fel, că nu m-am certat cu ei, nu m-am certat nici cu Simion, eu doar am răspuns la ce a zis,

Guvernul german pune capăt sprijinului financiar pentru ONG-urile care salvează migranți pe mare

HotNews acum 25 minute
Berlinul va pune capăt sprijinului său financiar pentru ONG-urile de salvare civilă în Marea Mediterană, au anunțat miercuri surse din cadrul Ministerului de Externe german, un nou semn de înăsprire a politicii statului german privind migrația, info

DNA trimite în judecată o rețea de angajați ai Gărzii de Mediu și Agenției de Protecție a Mediului din Botoșani. Lista lungă a infracțiunilor de care sunt acuzați

HotNews acum o ora
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au trimis în judecată 26 de persoane şi firme, între care comisari ai Gărzii de Mediu Botoşani şi angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, care sunt acuzate că au protejat interesele

Baremul de corectare la Matematică de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat

HotNews acum 7 ore
Ministerul Educației a publicat, miercuri, la ora 15:00, baremul de corectare pentru proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Documentul conține toate răspunsurile corecte și modul de acordare a punctajului pentru fiecare exercițiu

Trump ameninţă că va pedepsi Spania: Am să negociez eu însumi, o să-i fac să plătească dublu

News.ro acum 9 minute
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va pedepsi Spania după ce premierul Pedro Sanchez a declarat că ţara sa îşi poate îndeplini angajamentele faţă de NATO cheltuind mult mai puţin decât noua ţintă NATO de 5% din PIB, relatează Reuters

Studenții protestează joi față de reducerea burselor: „Nu din burse strângi averi, stimați politicieni!”

Adevarul acum 2 ore
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România organizează joi, 26 iunie 2025, proteste în toată țara față de propunerea Guvernului de a reduce fondurile pentru bursele studențești.

Vremea

București
acum

29°
mie.

18°/34°
joi

20°/37°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

16°/32°
joi

17°/31°
vin.

16°/32°
sâm.

18°/25°
Constanta
acum

23°
mie.

18°/31°
joi

22°/32°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

15°/34°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

17°/24°
Timisoara
acum

30°
mie.

17°/36°
joi

18°/38°
vin.

20°/34°
sâm.

21°/28°