Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu:Economia ar putea creşte peste 1,5% anul viitor

Publicat in Curierul, sâmbătă 6 noiembrie 2010 ·

Populaţia va simţi o creştere a nivelului de trai abia în 2012, deşi economia ar putea avansa anul viitor chiar cu mai mult de 1,5%, întrucât este nevoie de un an şi jumătate pentru ca îmbunătăţirea să fie sesizabilă la nivel general, a declarat vineri la RRA, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. "Eu am spus că, conform datelor pe care le avem în prezent şi programului de politici care funcţionează, probabil creşterea nivelului de trai se va simţi de către populaţie în 2012, dar acest lucru nu înseamnă că în 2011 vom avea în continuare scădere de activitate economică. Noi prognozăm pentru la anul o creştere economică în jur de 1,5%, poate chiar mai mult. Nu va fi însă suficientă pentru a se simţi în buzunarele oamenilor, ca un sentiment general. Există şi o regulă, după o asemenea ajustare şi după o reluare a creşterii economice mai este nevoie de un an - un an şi jumătate pentru ca populaţia să poată percepe îmbunătăţirea, de aceea v-am spus 2012. Discutăm cu cifre globale, la nivelul întregii ţări", a spus Isărescu.

Oficialul BNR a arătat că este posibil ca anumite categorii ale populaţiei să simtă îmbunătăţirea mai devreme, dând ca exemplu exportatorii, unde se înregistrează o creştere "sensibilă" de aproape 12 luni, iar dacă tendinţele vor continua, secotorul va închide acest an în urcare cu 20%. "Pot să fie sectoare care au făcut reforma mai repede şi unde lucurirle se îmbunătăţesc mai repede şi sectoare unde se întârzie, datorită rezistenţei la schimbare, sau cauze obiective, lucrurile trenează, iar acolo lucrurile se vor îmbuntăţi mai târziu de 2012", a arătat Isărescu.

Întrebat anterior de reporter cât va mai fi rău şi când va începe binele pentru populaţie, Isărescu a spuns: "Depinde de ce înseamnă răul şi binele. Pentru un doctor operaţia nu înseamnă rău, înseamnă bine, pentru pacient, până nu iese din sala de operaţie şi nu scapă, e rău de tot"

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 40 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 25 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 56 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum 47 minute
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°