A fost luat cu trei zile înainte ca Adrian Păunescu să împlinească 67 de ani. Nu ştia atunci că va fi şi cel din urmă an...
Era 17 iulie 2010, o zi de sâmbătă, iar Adrian Păunescu era la Constanţa şi nu ştia că vede marea pentru ultima dată. Încă avea 66 şi de ani... Nu ştia că era pentru ultima dată când avea să fie preşedintele juriului Festivalului Mamaia Copiilor. Că e pentru ultima dată când acordă un interviu pentru Jurnalul Naţional... Peste trei zile, la 20 iulie, era ziua lui. Împlinea 67 de ani. Nu ştia atunci că va fi şi cel din urmă an... din care n-avea să mai apuce să trăiască nici măcar jumătate. Pe 20 iulie urma să apară şi cel dintâi roman publicat de poet. "Vinovat de iubire". O poveste premonitorie poate... despre moarte, nu numai despre iubire, despre iubiri. Ca un jurnal despre el însuşi şi despre un alter ego... Un transfer de personalitate, dăruit şi asumat cu dragoste, cu nostalgie, cu tristeţe.
În acea zi, la 17 iulie, am vorbit cu Adrian Păunescu despre "Vinovat de iubire". Era vesel şi se bucura că, după 20 de ani de la momentul la care scrisese romanul, în 1990, imediat după Revoluţia din decembrie, cartea avea să iasă la lumină dezvăluind o altă latură a personalităţii lui...
L-am întrebat atunci despre mărturisirea lui de pe prima pagină a cărţii care astăzi, când el nu mai e, capătă alte dimensiuni. "Nu intenţionez să opresc aici ciclul românesc «Vinovat de iubire»." Îl întrebam, aşadar, despre continuare şi dacă doctorul Andrei Ionescu, personajul care "adoarme" în finalul romanului, se va trezi vreodată ca să meargă mai departe...
"Nu ştiu, nu vă pot dezvălui amintiri din viitor. E o frământare mare în conştiinţa mea ce să fac cu personajele, pentru că, pe de o parte, realitatea e aşa cum e... Se poate trezi medicul pentru a muri din nou, mai cu program, nu dintr-un impuls a
