Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funeriu: solidaritatea guvernamentală este soluţia pentru adoptarea legii educaţiei

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 6 noiembrie 2010 · ·

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat sâmbătă, la Realitatea TV, că soluţia pentru trecerea Legii educaţiei este "solidaritatea guvernamentală", iar actuala majoritate trebuie să "strângă rândurile" în Senat.

"În Senat în mod evident trebuie să ne strângem rândurile. (...) Soluţia în mod evident pentru depăşirea acestor elemente, Legea educaţiei şi nu doar, este solidaritatea guvernmantală şi strângerea rândurilor în Senat şi nu doar, pentru că echilibrul este în favoarea majorităţii guvernamentale, însă este un echilibru care stă într-un număr...", a spus Funeriu.

Iniţial, Funeriu a refuzat să se lanseze în comentarii la adresa preşedintelui Comisiei de învăţământ din Senat, Mihail Hărdău, însă ulterior a admis că şi poziţia acestui, în calitate de fost ministru al Educaţiei, este "delicată".

Preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Mihail Hărdău (PDL), a fost criticat de colegii de partid din cauza reacţiei de bucurie pe care a avut-o la auzul veştii că CCR a declarat drept neconstituţională angajarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei. De altfel, în cadrul lucrărilor din interiorul Comisiei, comunicarea între Funeriu şi Hărdău a avut deseori momente tensionate.

Ministrul nu a dorit să comenteze decizia CCR privind angajarea răspunderii pe Legea educaţiei, afirmând doar că nu se aştepta la această hotărâre, sprijinindu-se pe argumentele enunţate şi de preşedintele Traian Băsescu, care spunea că, odată ce Guvernul a fost invitat de conducerea celor două Camere să-şi prezinte asumarea, conflictul instituţional a fost rezolvat. "Trebuie să aşteptăm motivarea Curţii, ea trebuie să spună care sunt considerentele pentru care a luat această decizie. (...) Eu încă nu ştiu care este articolul din Constituţie care a fost încălcat", a spus Funeriu.

Cât priveşte solicitarea liderului UDMR Marko Bela pentru găsirea unor soluţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum o ora
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 3 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Trump vrea să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii cu venituri sub 150.000 de dolari pe an (secretarul comerţului)

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump „aspiră” să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii care câştigă mai puţin de 150.000 de dolari pe an, a declarat joi secretarul pentru comerţ, Howard Lutnick, în mai multe interviuri acordate presei amer

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 19 minute
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum o ora
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

JD Vance, huiduit la un concert din Washington. „Ați distrus acest loc!” VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a fost huiduit de public după ce și-a făcut apariția, joi seară, la un concert al Orchestrei Simfonice Naționale la Kennedy Center din Washington, o instituție preluată recent de sustinățori ai președintelui Donald Tr

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 3 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

18°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°