In toamna anului 1673, polonezii condusi de Sobietki se pregateau sa asedieze Hotinul cu gandul sa ia cetatea si sa smulga Moldova din mainile turcilor. La Hotin ajunsese si Husain-pasa in fruntea unei osti turcesti cu porunca ca sa apere cetatea de atacurile lesilor.
Impreuna cu otomanii fusesera adusi si domnul moldovean Stefan Petriceicu si Grigore Ghica (Grigoras), domnul Valahiei, cu ostile lor, ca sa fie de ajutor trupelor turcesti. Grigoras insa si cu Petriceicu s-au sfatuit ca in toiul luptei sa treaca de partea lesilor si impreuna cu acestia sa-i bata pe turci si sa-i alunge din Moldova.
"Si agiungandu-se cu lesii, ei ii chema sa vie mai curund, ca ei inca vor tine cu dansii asupra turcilor", povesteste Neculce in Letopisetul Tarii Moldovei. Iar lesii, primind cu bucurie, au pornit indata asupra Hotinului.
Turcii, simtind apropierea dusmanului, au sapat santuri de aparare in care au oranduit pedestrimea in timp ce cavaleria urma sa atace flancurile dusmanilor.
Husain-pasa i-a chemat inainte de lupta si pe cei doi domni romani, ca sa le afle parerea despre felul in care turcii planuiau sa duca lupta.
Petriceicu, moldovan molcom, l-a lasat pe Grigoras, care era mai "infigaret" sa expuna punctul de vedere romanesc. Iar acesta, gandindu-se ca le-ar fi mai greu sa-si duca planul la indeplinire cu turcii in coasta lor, l-a sfatuit pe Husain sa dea lupta la largime pentru ca turcilor nu le-ar fi fost la indemana sa lupte in ingustimea santurilor.
Husein, carea probabil ca simtise ceva, "s-au maniiat pre tare pre Grigorie voda, cat au scos hamgeriul sa-l loveasca". Noroc ca Grigoras, bun de gura, dar si iute de picior, a parasit sfatul luand-o la sanatoasa.
In ziua de 10 noiembrie 1673, apropiindu-se lesii de Hotin, au fost atacati de calarimea turca si de cea romana, care conform in
