Galeria giuleştenilor, Dinu Gheorghe, şi antrenorul Marius Şumudică au pus o coroană mare de flori la Uniunea Scriitorilor Români, acolo unde este depus trupul neînsufleţit al celui care a compus "Sîntem peste tot acasă", imnul rapidiştilor.
Reprezentanţii clubului Rapid au adus o coroană mare de flori şi au intrat în sediul USR pentru a se reculege câteva minute la căpătâiul poetului.
Adrian Păunescu a compus imnul echipei de fotbal Rapid Bucureşti - "Sîntem peste tot acasă".
Trupul neînsufleţit al lui Adrian Păunescu va fi mutat sâmbătă seară la Ateneul Român, poetul urmând să fie înmormântat duminică, la ora 13.00, pe Aleea Scriitorilor din cimitirul Bellu din Capitală. Duminică, de la ora 11.00 este programată slujba de înmormântare, care va fi oficiată la Biserica Boteanu din Capitală.
Derby-ul se joacă cu casa închisă
Derby-ul de luni se va juca cu arena din Giuleşti arhiplină. Până ieri, din cele zece mii de bilete disponibile, au fost vândute 9.000, urmând ca astăzi să fie date spre vănzare şi cele ultimele 1.000 de bilete.