Colaborarea de la începutul existenţei Cenaclului Flacăra dintre poetul Adrian Păunescu şi muzicianul buzoian Valeriu Sterian s-a concretizat, la jumătatea anilor ’70, într-o piesă pop-rock: „Iluzia unei insule”.
După trei decenii de la lansarea melodiei, versurile stârnesc dezbateri pe forumuri on-line, încercări de descifrare a mesajului transmis de Adrian Păunescu.
Versurile cântecului „Iluzia unei insule”:
Diseara-i plecarea în insula mea / trasura de nuc te asteapta la scara, ia-ti haine mai groase si nu-ntîrzia / caci cîini-politisti s-ar putea sa apara.
Nu-ti face probleme, birjarul e mort / si caii sînt morti si trasura e moarta, fugim fara martori în nu stiu ce port, în insula mea la cinci capete sparta.
Acolo, vom creste copii monstruosi, lachei de metal si de mîzga vor rîde, cu vesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi, tic-tac telegraful, cadavrelor ude.
Vom trage trei filme color, de deochi, si le vom trimite în lume de-a rîndul, ca-n sticle bagîndu-le în cîte un ochi, al patrulea ochi pentru casa pastrîndu-l.
Si ziua întreaga, noi goi, fara tiv, pe sanii de foc vom zbura într-o vale, iar eu, gospodarul, voiesc sa cultiv / grîu dulce si lenes, pe coapsele tale.
Te-astept deocamdata. E mijlocul verii, e mijlocul iernii, ciudata poveste; iar cînd vei urca e-n zadar sa te sperii / trasura ca moartea parîndu-ti ca este.
E numai iluzie, dincolo-s eu, te-astept cu faclii, patru mii sase sute, zadarnic te sperii ca ninge mereu, ca strajile drumului fumega mute.
Hai vino si urca si spune ceva / birjarul e mort, are sînge de cîrja / te-astept fara martori în insula mea, port haine de nuc, sînt aproape o birja.
Iar daca nu-mi vezi fata ce mi-am gasit-o, sa stii ca, în insula mea, totusi sînt, eu, movila celui mai proaspat mormînt, întinde p
