O gospodarie taraneasca fara caine si pisica nu e completa.

Incompleta ramasese si curtea noastra, dupa disparitia motanului Mitica. Era un motan negru, foarte harnic, care mantuia toti soarecii din ograda. Am cautat zadarnic un motan in loc, caci nimeni nu ne daruia decat pisici. Or, noi voiam un motan, care sa nu ne umple curtea de pisoi... Dar iata ca intr-o buna zi s-a pripasit in curtea casei un pisoi hamesit, slab ca vai de el si foarte urat pe deasupra. Era atat de nemancat, incat i se vedeau coastele; in plus, era si foarte murdar, o combinatie de negru cu galben, ceea ce aducea dupa sine exclamatia: "Ce pisica urata!". Pentru ca venise din senin si pentru ca n-am avut puterea s-o alungam, am inceput s-o hranim cu lapte, resturi de mancare si chiar bobite pentru pisici. Manca disperata, toata ziua, si dormea la soare. Nu-i ardea de joaca sau de altceva si continua sa fie foarte urata, cu blana ei neagra, patata de un galben inegal. Dar incet, incet, Mitzi (pentru ca la numele acesta raspunde) a inceput sa infloreasca, sa creasca si, dintr-un mic ghemotoc negru, a devenit o pisica deosebita, amestec de Siameza cu o pisica romaneasca, un pisoi jucaus, mereu pus pe harjoana, gata oricand sa toarca si sa se lase mangaiat. Principala ei preocupare e sa manance, asa incat face o burtica cat toate zilele. Apoi se joaca cu cate un fulg, il azvarle in sus, se repede, se tavaleste, urmareste porumbeii care vin la graunte, in curte, se taraste pe burta ca o felina ce este, salta deodata asupra lor. Nu credeam ca va avea puterea sa supravietuiasca, nici norocul sa fie iubita, mai ales ca la noi pisicile nu au voie in casa. Treptat, treptat, insa, Mitzi a prins curaj si a inceput sa treaca pragul bucatariei, sa intre, sa exploreze in varful labutelor casa si apoi sa toarca fericita, intr-un colt al canapelei. Prezenta sa a devenit foarte placuta, mai ales dimi