Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: 23 de ani de documentări pentru a realiza singura carte despre poezia lui Păunescu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 noiembrie 2010 ·

Datele pentru realizarea cărţii au fost culese încă din 1984, atunci când profesorul Sorin Danciu se pregătea pentru lucrarea de licenţă. Pentru a putea face lucrarea de licenţă, studentul, Sorin Danciu s-a luptat extrem de mult pentru a-i convinge pe profesori să-l includă în tematica pentru examen.

În 1997, studiind şi volumul masiv de antologii de care marele poet le-a publicat, profesorul Sorin Danciu a realizat o altă lucrare pentru a obţine gradul I de profesor despre maestrul Păunescu. „Acesta a fost foarte controversat pentru că, mulţi spuneau că scrie despre politică, însă nu era adevărat. El a avut curajul să publice poezii de mare curaj pe vremea aceea. Istoricii literari vor consemna că Adrian Păunescu a fost un mare poet al iubirii“, spune cu tărie Sorin Danciu. Cartea a fost publicată în anul 2007 însă nu a avut parte de o lansare fastuoasă pentru că Adrian Păunescu nu şi-a dorit acest lucru. „Se apropiau alegerile şi nu vroia să se dea impresia că acea carte are vreun scop electoral, deşi, nu avea nicio legătură cu politica“, explică Danciu.

Ultima întâlnire cu marele poet

Ultima întâlnire a acestuia cu maestrul Adrian Păunescu a fost în vara acestui an la Festivalul „Mamaia Copiilor“ chiar în ziua în care era înmormântată Mădălina Manole. L-am surprins în foaierul Casei de Cultură din Constanţa mergând greoi, fiind foarte slăbit, cu o faţă care trăda suferinţa.“, îşi aduce aminte scriitorul Sorin Danciu. Acesta l-a urmat pe maestru în sala de spectacol unde i-a înmânat cartea despre Mădălina Manole. La ora 21.30, Adrian Păunescu a ieşit din sală şi a intrat în direct la emisiunea de la Antena 3 a Alexandrei Stoicescu. După ce a revenit în sală i-a spus acestuia: „Să vezi ce ţi-am făcut, ţi-am promovat cartea la televiziune pentru că l-am auzit pe Victor Socaciu spunând ca Mădălina Manole a debutat la Serbarea Scânteii Tineretului,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum o ora
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 51 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 49 minute
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: De la căldură de vară la răcoare de toamnă

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme instabilă în următoarele două săptămâni, conform ultimelor estimări ale meteorologilor. Intervalul 23 septembrie - 6 octombrie va aduce schimbări semnificative de temperatură şi precipitaţii în toate

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum o ora
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum 2 ore
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Bjorn de la ABBA s-a recăsătorit

HotNews acum 3 ore
Bjorn Ulvaeus, membru în formaţia ABBA, s-a însurat cu partenera sa de viaţă, Christina Sas, în cadrul unei ceremonii oficiate de prezentatorul TV Sandi Toksvig, relatează luni DPA și BBC, citate de Agerpres. Cântăreţul suedez, în vârstă de 79 de an

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°