Cei mai mulţi nu-şi mai permit să plătească jumătate din suma ce le asigură tratamentul în staţiuni balneare. Cererile pentru biletele de tratament balnear au scăzut cu peste 35% anul acesta faţă de 2009, potrivit Casei Judeţene de Pensii Giurgiu.
Din cauza situaţiei financiare tot mai grele, pensionarii giurgiuveni nu-şi mai permit să plece în staţiunile balneare pentru a-şi trata afecţiunile cu apă termală sau cu nămol aşa cum făceau anii trecuţi. Orizontul sumbru al veniturilor lor, într-un an în care criza este la ea acasă în România, face ca bătrânii giurgiuveni să se gândească de două ori înainte să plătească din pensie 50% pentru biletele de tratament balnear. Ei preferă să păstreze banii pentru medicamente, lemne şi hrană, sau pentru a-şi ajuta copiii şomeri.
Directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Giurgiu, Ion Olaru, declară pentru „Adevărul de Seară” că numărul pensionarilor care au solicitat bilet în staţiunile balneare a scăzut drastic anul acesta faţă de 2009. „ Avem aproape 3.400 de cereri, iar în 2009 au fost peste 5.000 de cereri. Iar dintre cei care au solicitat bilete în 2010, aproape 500 au renunţat din diverse motive, deci sunt aproape cu 2.000 mai puţin”, spune Olaru.
Dau banii copiilor
În afară de motivul legat de staţiunile prinse în program, neatractive pentru bătrânii pensionari, zeci de vârstnici au renunţat la bilet pentru că nu şi l-au mai putut plăti.
Rada Şerban, o pensionară în vârstă de 75 de ani din municipiul Giurgiu, ne-a spus că decât să mai plece în staţiune, mai bine cumpără mâncare. „ Nu mă mai duc, nu-mi mai trebuie. Milioanele alea pe care le dau la băi, mai bine le dau la mâncare sau copiilor mei care au probleme. E criză, mamă, şi mie îmi arde de băi?”, se întreabă femeia.
Sunt şi bătrâni care admit că deşi i-a tentat o „vacanţă” în staţiunile balneare, niciodată n-au reu