Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arhitectul român Dorin Ştefan va proiecta Turnul din Taiwan, un zgârie-nori de peste 300 metri. Vezi cu câţi alţi arhitecţi “s-a bătut” pentru câştigarea proiectului

Publicat in Gandul, sâmbătă 6 noiembrie 2010 ·

Arhitectul Ştefan Dorin a câştigat concursul pentru proiectarea Turnului din Taiwan, o clădire cu o înălţime de cel puţin 300 de metri care ar trebui să devină un nou simbol al ţării asiatice, informează monstersandcritics.com.

Turnul din Taiwan va fi mai puţin înalt decât Taipei 101, un zgârie nori cu o înălţime de 508 metri, dar va fi cea mai înaltă clădire din Taichung, al treilea oraş ca mărime din această ţară.

Juriul concursului a inclus arhitecţi din Taiwan, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Japonia. Membrii juriului au descris proiectul lui Ştefan Dorin drept "modern şi graţios".

Turnul din Taiwan "va fi atât un simbol, cât şi un exemplu de artă graţioasă. Structura şi materialele sunt o provocare", a spus taiwanezul An Yu-chien, membru al juriului.

Proiectul lui Ştefan Dorin a fost ales dintre cele 237 de propuneri venite din 25 de ţări. În afară de şansa de a proiecta turnul, arhitectul român a câştigat un premiu de patru milioane de dolari taiwanezi (125.000 de dolari americani).

Turnul va avea o zonă de observare - de unde turiştii pot vedea oraşul Taichung, dar şi Taiwan Strait, o strâmtoare care separă China de Taiwan -, un restaurant şi un spaţiu de birouri. Construcţia acestuia va începe în 2012 şi va dura doi ani, potrivit administraţiei din Taichung, care finanţează proiectul. (Ana Obretin, ana.obretin@mediafax.ro)

Arhitectul Ştefan Dorin a câştigat concursul pentru proiectarea Turnului din Taiwan, o clădire cu o înălţime de cel puţin 300 de metri care ar trebui să devină un nou simbol al ţării asiatice, informează monstersandcritics.com.

Turnul din Taiwan va fi mai puţin înalt decât Taipei 101, un zgârie nori cu o înălţime de 508 metri, dar va fi cea mai înaltă clădire din Taichung, al treilea oraş ca mărime din această ţară.

Juriul conc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°