Furtunile necruţătoare ce se abat, de atâta vreme, asupra credinţei noastre în lumină ne-au spulberat şi urma de încredere din nou că adevărul este învingător. Dar să nu uităm că roata se învârteşte. Vechea civilizaţie a acestor locuri nu moare niciodată. Şi atunci, cu gândurile căzute în genunchi, să ne rugăm pentru cerul senin al sufletelor noastre. În Antichitate, grecii recunoşteau faptul că în Dacia se găseşte un munte sfânt, numit Kogaionon. Aici s-ar fi retras Zamolxes şi marii preoţi iniţiaţi ai acestor locuri. Din Muntele Sfânt izvora o apă sfântă, iar locul de adăpost al lui Zamolxes ar fi fost o peşteră ascunsă. Dar care dintre munţii noştri este acel munte special, Bucegi, Ceahlău, Retezat? Sau ar putea fi mai mulţi demni de a purta acest nume?

Unii au afirmat că Kogaiononul ar fi Munţii Bucegi, iar Vârful Omu cu Sfinxul şi Babele sale ar fi nişte semne ascunse care ar certifica această alegere. Apa Ialomiţei, care izvorăşte de pe aceste înălţimi, ar putea fi Apa Sfântă, iar Peştera Ascunsă a lui Zamolxes ar fi Peştera Ialomicioara. De aici, de pe acoperişul Ţării Dacilor, se zăresc plaiurile patriei până la Dunăre, în zilele senine. Citadela de piatră a Bucegilor, aflată în inima ţării, nu a fost cucerită de vreun cotropitor de-a lungul timpului.

Sfinxul, care seamănă cu chipul unui dac, reprezintă un simbol al României. În anul 1968, cercetătorul peruan Daniel Ruzo s-a deplasat special în România, cu scopul de a vedea această sculptură a naturii, pentru a cerceta asemănarea cu un chip dintr-un ansamblu sculptural aflat într-o peşteră din Podişul Marcahuasi din Peru. Iată încă un amănunt interesant, Sfinxul românesc are înălţimea celui din Egipt. Istoricul Nicolae Densuşianu afirma că în Egipt se regăsesc semnele civilizaţiei şi spiritualităţii pelasge, aduse din Carpaţi. Edgar Cayce afirma, în lecturile sale, că preotul iniţi