Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Myanmar: primul scrutin din ultimii 20 de ani nu a fost nici liber, nici corect

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 7 noiembrie 2010 ·

Alegerile de duminică din Myanmar (Birmania), primul scrutin naţional care a avut loc în fosta colonie britanică în ultimii 20 de ani, nu au fost nici libere, nici corecte şi vor asigura celor două partide susţinute de junta militară majoritatea mandatelor în cele două camere ale parlamentului naţional şi în cele 14 adunări regionale, potrivit Reuters. Sursa: Reuters

Critici la adresa corectitudinii scrutinului au venit nu numai din partea firavei opoziţii interne, ci şi de la Washington şi Londra, care au constatat, oficial, fraudarea alegerilor.

Campania electorală a fost organizată în aşa fel încât să favorizeze Partidul solidarităţii şi dezvoltării Uniunii (USDP), gruparea apropiată dictatorului Than Shwe, şeful forţelor armate, şi într-o mai mică măsură Partidul de unitate naţională (NUP), al doilea partid militar, apropiat de fostul regim al generalului Ne Win (1962-1988).

Opoziţia s-a plâns comisiei electorale precizând că funcţionarii publici au fost obligaţi să voteze cu USDP. Mulţi alegători din Yangon, regiune care cuprinde oraşul Yangon, fosta capitală a Birmaniei, au reclamat de asemenea faptul că nu se află pe listele electorale. În plus, principalele două partide ale opoziţiei care au luat parte la vot au acuzat junta militară că a cules anticipat voturile unor alegătorilor pretins indisponibili în ziua de duminică.

Rezultatele finale oficiale vor fi aflate în următoarele zile, deznodământul este cunoscut însă. Partidele care susţin junta militară aveau nevoie de doar 26% din voturi pentru a obţine majoritatea, în condiţiile în care constituţia din 2008 rezervă militarilor activi un sfert din mandatele în cele două camere ale parlamentului.

Aung San Suu Kyi a boicotat scrutinul

Ultima rundă de alegeri din Myanmar a avut loc în 1990, când scrutinul a fost câştigat de Liga naţională pentru democraţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone

Ziua Constanta acum 26 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 12 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Termenul limită al tarifelor impuse de Trump UE se apropie: Europa riscă taxe vamale de până la 50%

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Negocierile comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt în centrul atenţiei, cu doar câteva zile rămase până la expirarea perioadei de graţie de 90 de zile acordate de administraţia Tru

Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit procesul de învăţare / ”Nu mai este posibil să faci pe ascuns o poză cu cineva în clasă şi apoi să o distribui într-un grup de WhatsApp”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit mediul de învăţare, în ciuda protestelor iniţiale, potrivit unui studiu comandat de guvernul Ţărilor de Jos, relatează The Guardian, t

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Alexandru Nazare: „ANAF nu se poate să nu răspundă la absolut nimic”

Gandul acum 13 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, a declarat vineri că ANAF-ul trebuie să înceapă să-şi facă treaba, pentru că nu se poate să nu răspundă la absolut nimic, el arătând că este nevoie şi de o regândire a modului în care se fac controalele. Condu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°