Sunt în România de 18 ani şi rar m-a enervat un insucces al unei echipe româneşti, aşa cum m-a iritat bătaia la fundul gol primită de CFR de la rezervele lui Bayern.

Iranian fiind, nu pot să spun că sunt ataşat în vreun fel de CFR, Rapid, Steaua sau Dinamo. Totuşi, acest 0-4 m-a scârbit după ce, în prima repriză, am văzut o imagine cu banca gazdelor. Nuno Claro, Tony, Edimar, Alcantara, Bjelanovici, Sforzini şi Hora. Şase din şapte au fost străini, aduşi în România pe bani grei.

Contribuţia lor la meciul cu Bayern? Zero! Lângă ei? Sorin Cîrţu. La câţiva metri de el? Louis Van Gaal. Am spus totul. „Ştii care e una dintre chestiile care diferenţiază echipele din Occident de cele din România? În Italia, dacă un club are un buget de zece milioane de euro, oficialii clubului nu cheltuie toţi banii pe jucători. Dau şapte milioane pe transferuri şi trei ca să aducă un antrenor bun. Treaba asta nu-ţi garantează succesul, ci calitatea muncii".

Vorba asta a spus-o Cosmin Olăroiu, iar ea ne lămureşte de ce campioana României n-a fost în stare să ia nici măcar un punct din două întâlniri cu Bayern B. În Liga I, se cumpără mult şi prost când vine vorba de transferuri. Iar în ochii patronului, rolul antrenorului e la fel de important ca cel al magazionerului. De aceea, "no-name-uri" ca Trombetta şi Pedrazzini au ajuns să antreneze în Liga Campionilor via România, iar Cîrţu, după ce şi-a dus ultimele două echipe (Pandurii şi Dacia Mioveni) la retrogradare îşi măsoară "forţele" cu Bayern şi Van Gaal.

Drama e că jucători de nivel internaţional nu se aduc, iar antrenori nici atât. Şi atunci pe ce mizează Paszkany şi Becali când ajung în Ligă? Pe ceea ce au făcut toată viaţa lor: şmecherii tipic româneşti! Pe principiul „Las', că merge şi aşa!". Uite însă că în Ligă nu merge. Şi atunci vine Bayern şi îţi dă cu terenul în cap.