Nu am putut scrie pana acum despre Adrian Paunescu. Am facut un lucru mult mai simplu: am plans. Suprema, la indemana si mult prea simpla refulare, plansul!
N-am anvergura, nici luciditatea sau viziunea de a trasa granite in timp istoric. Nu posed aceasta cuprindere.
Dar stiu ca azi nu pot asterne macar o virgula de nesinceritate. Eu imi asum judecati din simplitate, din iubire, din bun simt. Nici nu sunt deasupra sistemului, sunt aici, pierduta in el, il vad, il traiesc, il alcatuiesc.
Ciudat reflex avem noi, ca natiune. Cred ca niciodata nu s-a luptat mai tare cu comunisul decat dupa ce acesta n-a mai fost. Este facil sa te razboiesti cu un mort: nu se apara, nu vorbeste si mai ales nu te mai poate contrazice. Spui despre el orice. Este absurd sa pretinzi eroisme certandu-te cu-n mort.
Citeam - sincer, nu m-a interesat sa lecturez pana acum - un paragraf din raportul pentru condamnarea comunismului, privindu-l pe Paunescu: "Dar nu putem uita ca a atras intr-o cursa propagandistica sufletele candide ale adolescentilor, izbutind sa deverseze energiile lor explozive in numele supravietuirii unui regim odios".
Si-mi vine in minte un alt raport, de data aceasta al unui procuror, in rechizitoriul pentru trimiterea in judecata a patronului OTV, personaj pentru care nu manifest nicio simpatie, in afara de a-l fi gazduit inclusiv pe Paunescu, in cateva emisiuni: "Inculpatul Dan Diaconescu ne face sa credem ca este de fapt un ventriloc (...), niste buze care se misca eliberand in atmosfera unde acustice scapate cu totul din constrangerile neadecvate ale mentalului propriu".
Mergeam din dragoste la Flacara
Fara noima stiintificele condamnari! Uriasa lipsa de noima. Dumnezeule, nimeni nu obliga pe nimeni sa mearga la "Flacara". Mergem din eliberare. Mergeam din dragoste. Din iubire de splendoare. Nevoi