Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), este de părere că nu este ușor să faci afaceri în România. El a criticat, la emisunea "După 20 de ani", difuzată de Pro TV, birocrația excesivă, numărul mare de declarații pe care trebuie să le depună firmele la ghișeele Fiscului, precum și "hărțuiala" multitudinii de impozite. Sursa: Razvan Valcaneantu
1 /.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este de părere că nu este uşor să faci afaceri în România. "Vinăria, podgoria aceasta, care este micuţă, m-a apropiat foarte mult de lumea de afaceri. Şi am înţeles dinăuntru - nu eu conduc firma, deoarece nu am voie prin lege, dar sunt acţinonarul principal şi mă implic în gestionarea ei – că nu este uşor să faci afaceri în România", a declarat şeful băncii centrale.
El critică birocraţia mare şi o serie de "raportări absolut nenecesare care nu se fac prin computer". Potrivit lui Isărescu, "sistemul trebuie să se îmbunătăţească, să se modernizeze. De ce nu s-a făcut până acum? Puteţi să-l întrebaţi pe domnul Vlădescu".
La întrebarea pe care guvernatorul i-a adresat-o fostului ministru de finanţe, acesta i-a răspuns "că e o anomalie care se va corecta. Numai că durează de doi ani de când am ridicat eu prima oară problema, că mi s-a părut aşa... hazlie în definitiv. Intră în ideea de teatrul absurdului. Te trimite la ideea că de aia s-a născut aici Eugen Ionescu. Nu-ţi vine să crezi că se întâmplă", a declarat Mugur Isărescu.
TVA va rămâne la 24% cel puţin câţiva ani
Ca om de afaceri, guvernatorul BNR este deranjat şi de faptul că, deşi nivelul principalelor taxe, cu excepţia TVA, este "relativ scăzut", există "un număr mare de impozite, de raportări, hărţuiala asta aproape nesfârşită, dar şi climatul neprielnic pentru afaceri".
Potrivit şefului băncii centrale, în continuare persistă confuzia asta între om de afa