Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român a emigrat pentru a se vindeca de cancer, dar nu mai reuşeste să se întoarcă în ţară

Publicat in Adevarul, duminică 7 noiembrie 2010 ·

Operat de cancer şi disponibilizat de două ori, ambele până la 21 de ani - este vorba de un ţigan român din Barcelona care umblă din loc în loc pentru a reuşi să adune banii de bilet pentru a se întoarce în ţară. În comparaţie cu majoritatea românilor din Spania, el se numără printre puţinii care doresc cu orice preţ să revină în România.

Publicaţia "El Periodico" prezintă povestea lui Sergiu Mocoiu din Barcelona, care până la vârsta de 21 de ani a fost operat de cancer şi şi-a pierdut locul de muncă de două ori. În prezent, el face turul centrelor de ajutor şi cerşeste pe stradă pentru a strânge 130 de euro, banii necesari pentru a cumpăra două bilete de autobuz pentru a reveni în România.

Citeşte şi:

Fost constructor, acum cerșetor: "Prefer să cerșesc decât să fur"

Sergiu povesteşte că a ajuns în Spania din motive medicale. Era bolnav de cancer şi trebuia să se opereze, dar nu-şi permitea să plătească intervenţia chirugicală în România. "Aici m-am operat de cancer. Dacă o făceam în România, ar fi trebuit să plătesc. Acum aş fi fost mort".

Întrebat care sunt motivele pentru care vrea să părăsească Spania, Sergiu explică: "Vreau să plec pentru nu am nici măcar unde să stau. Mi-am construit o baracă în parc, dar poliţia m-a dat afară de acolo vineri. Nu se mai câştigă bani din cerşit în genunchi. Poliţiştii ma agasează mult şi trebuie să mă opresc atunci când apar prin preajmă. Nu mă mai lasă nici să cerşesc".

"Mi se zice: «Tu eşti tânăr, poţi munci». Dacă aş putea aş face-o, dar nimeni nu-mi dă un loc de muncă", se plânge românul.

Citeşte în continuare poveste ţiganului care vrea să revină în ţară, dar refuză să fure pentru a strânge banii de drum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 25 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 37 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 58 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 49 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°