Între 1 ianuarie 1990 şi 30 septembrie 1990, situaţia economică a ţării se degradase până în marginea catastrofei.

Ziua de 18 octombrie 1990 marchează un hotar în istoria postrevoluţionară a României: sfârşitul surâsurilor şi începutul încruntării".Astfel debuta comentariul meu politic „Un raport sinucigaş?" din „Expres Magazin", 23 octombrie 1990, aşezat, împreună cu altele, publicate între 19 ianuarie 1990 şi 11 noiembrie 1991, între coperţile volumului „O lovitură de stat prost mascată" (proză politică), pe cale de a vedea lumina tiparului la Adevărul Holding. Mai tinerii cititori, dar şi cei mai în vârstă, cu mai puţină ţinere de minte, vor fi vădit surprinşi la parcurgerea rândurilor de mai sus. Ce s-a întâmplat acum douăzeci de ani, în 18 octombrie 1990, de m-a împins să scriu despre un hotar în istoria noastră postrevoluţionară? Comentariul meu, „Un raport sinucigaş?", dar şi „Cronologia", din volumul „O lovitură de stat prost mascată", întocmită de Domniţa Ştefănescu, dau răspunsul. Pe 18 octombrie 1990, premierul Petre Roman prezintă în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului „Raportul celor 100 de zile". Ca şi azi, Parlamentul de acum douăzeci de ani era un spaţiu al cetăţenilor numiţi deputaţi şi senatori care cheltuiau banii de la Buget într-o veselie întrecută doar de nepăsarea faţă de ceea ce se întâmpla în ţară. În această atmosferă de dolce far niente, Raportul Guvernului Roman a căzut ca o piatră aruncată într-o baltă stătută, populată de broaşte bine dispuse fără motiv.

Între 1 ianuarie 1990 şi 30 septembrie 1990, situaţia economică a ţării se degradase până în marginea catastrofei. Producţia industrială scăzuse cu 27,7%. Volumul investiţiilor se redusese cu 44,6%, iar al exporturilor cu 54%. Inflaţia atinsese incredibila cifră de 160%. Banii lăsaţi de Ceauşescu, peste trei miliarde de dolari, strânşi printr-un înfricoşător sacrifi