Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satul locuit de trei călugăriţe

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 7 noiembrie 2010 ·

Satul Măgureni, din Munţii Şureanu, reînvie o dată pe săptămână, duminica, atunci când se ţine slujba din biserica noului schit monahal înfiinţat aici. Nimeni nu se aşteapta ca satul să mai fie locuit permanent vreodată, dar trei măicuţe au îndrăgit atât de mult locul încât au decis să-l slujească aici, zi de zi, pe Dumnezeu. Sursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus Suciu

1 /.

Măgureni este locul care a intrat cel mai recent pe lista satelor părăsite. Învinşi de bătrâneţe şi de boală, ultimii doi oameni care rămâneau aici şi peste iarnă, soţii Nasta, au coborât la copiii lor în Beriu, cu doi ani în urmă.

În ultimii doi ani, din septembrie şi până în mai, când câţiva localnici revin aici cu animale la păscut, satul a fost pustiu. Iarna aceasta trei măicuţe şi doi căţei vor rămâne aici. Doar ei şi Dumnezeu. Duminica vor primi "musafiri", câţiva localnici care aleg să revină în "pelerinaj" în satul unde s-au născut.

Spectacolul trist al caselor pustii

Satul Măgureni este situat la 1.000 de metri altitudine şi la 30 de kilometri depărtare de Orăştie. Ca să ajungi în sat, trebuie să ţii dreapta la prima bifurcaţie mare a drumului şi stânga la următoarea. Când te apropii de el, din drum, printre brazi zăreşti o casă dinspre care nu se aude niciun lătrat de câine. E pustie, cum este şi cea situată la câţiva metri mai în sus de ea.

Din a doua gospodărie n-a mai rămas decât grajdul şi o căruţă cu roţi de maşină. Un pic mai încolo este mormântul de curte al familiei. Pentru că nu aveau biserică, nu aveau nici cimitir, aşa că localnicii îi înmormântau pe cei trecuţi pe lumea cealaltă aproape de casă, de regulă, la umbra unui copac. De fapt, în zonă se povesteşte că oamenii, iarna, erau nevoiţi să ţină mortul şi câte două-trei săptămâni până când un preot, uneori adus pe braţe, prin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum 34 minute
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 24 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Franţa acuză China că a sabotat vânzările avionului de luptă Rafale

Mediafax acum o ora
Potrivit unui raport al serviciilor franceze de informaţii şi citat de Associated Press, China ar fi desfăşurat o campanie de discreditare a avionului de luptă Rafale, după ce acesta a fost implicat în confruntările aeriene dintre India şi Pakistan

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°