Era sâmbătă noaptea, mai bine zis duminică foarte de dimineaţă, când m-am suit în taxi şi, până să zic adresa, şoferul mi-a tăiat-o scurt: "Ssst! Să vedem ce mai zice la radio de Păunescu". Pesemne că îl afectase tare moartea poetului, pentru că ascultând fragmentele culese din cenacluri şi difuzate acum se tot freca la ochi şi conducea pe două benzi de-odată. "Cum se face, domnule, că cei mai mari poeţi se nasc numai în Moldova? Trebuie să fie ceva în terenul ăla, în aerul ăla... Eu, vă spun sincer, nu i-am citit nicio poezie, dar cică e mai mare ca Eminescu!"... N-a zis mai mult, jignit, se pare, de muţenia în care mă adâncisem. Cât timp şoferul medita probabil la inculţii de pe locul mortului, eu mă gândeam unde mai auzisem comparaţia cu Eminescu. Au fost multe, dar cea făcută de Mitică Dragomir, om de fotbal şi iubitor de cultură, mi s-a părut mai relevantă. "Adrian Păunescu a fost un om de geniu. Eu nu l-am cunoscut pe Mihai Eminescu, dar cred că (Adrian Păunescu n.r.) a fost la fel de mare ca poetul naţional"...
Tentaţia de a-l compara pe Adrian Păunescu cu Eminescu este uşor de explicat. Au fost amândoi poeţi şi sunt şanse mari ca cei care îi aseamănă să nu-l fi citit pe niciunul.
Dar când la orice post de radio sau de televiziune ţi se spune că "s-a stins flacăra", că "cenaclul s-a mutat în cer" sau că "generaţia în blugi a trecut la haine de doliu", simţi şi tu nevoia să zici ceva mai mare decât poţi exprima de obicei. Pe Florin Piersic nu-l poţi învinui când zice că: "Michael Jackson poate fi înlocuit, Adrian Păunescu nu". Durerea lui e sinceră, iar la durere îţi mai scapă nuca în perete. Ce să mai zici, însă, când Fuego (cântăreţ de muzică populară şi latino, după ocazie) zice despre poetul defunct că e: "un Dumnezeu în literatura română"? Că îi e frică să rămână mai prejos la capitolul durere şi emoţie ca alţii, sau că e un fin cunoscător a
