"Nu vreau să mor. Nu cred că e timpul să mor. Totuşi, nu pot să nu mă gândesc la moarte. Mai ales că am impresia că şi ea se gândeşte la mine. Şi la alţii". Asta scria Adrian Păunescu pe blogul său, în septembrie 2008, într-o postare intitulată Ruleta Vieţii, la moartea actorului Ştefan Iordache. "Spuneam, acum câteva săptămâni, că moartea e printre noi. Stă nevăzută în odaie, pe stradă, în avion, la spital. Şi mă gândesc la moarte pentru că prea mor mulţi oameni care dădeau un înţeles noţiunii de om. Prea mulţi. Din ce în ce mai mulţi. Şi ritmul s-a înteţit. Şi se face întuneric în cultura română".
Păunescu scria în septembrie 2008 că "prăbuşirea lui Ştefan Iordache este inacceptabilă, intolerabilă, inadmisibilă" : "Degeaba ne iluzionăm şi ne narcotizăm cu ideea că el va trăi printre noi. Peste el s-a aşternut, de pe acum, pământ. Pământul, cu noi cu toţi, îl apasă. E nedrept. De ce să ne ducă el - şi ei - pe noi toţi? ", se întreba Adrian Păunescu pe blogul său. El a postat atunci şi o fotografie alb-negru, realizată în urmă cu 25 de ani, cu Ştefan Iordache primind "Premiul Flacăra" de la Adrian Păunescu. "Eram în floarea vârstei. Şi nu ne gândeam la moarte. L-am iubit dintotdeauna. Dovadă şi acel premiu, pe care nu m-a obligat nimeni să-l dau, ci doar conştiinţa mea", scria poetul.
"Prea norocos", ca să nu fie generos cu toţi cei valoroşi, "dar nu atât de norocoşi ca mine", după cum se descria, Păunescu recunoştea că a scris superlativ despre genialii morţi ai generaţiei sale - Nichita, Sorescu, Alexandru. La moartea lui Iordache însă, cel pe care îl considera "actor şi mai mult decât atât", Păunescu mărturiseşte un gând: "Mă gândesc să convoc pe toţi actorii morţi ai anilor noştri să facem un teatru pentru cei vii. Dacă va fi nevoie, voi scrie eu prima tragedie" .
"Nu vreau să mor. Nu cred că e timpul să mor. Totuşi, nu pot să nu mă gândesc la
