Cel din urmă spectacol, într-o zi de noiembrie, ultimul lui noiembrie şi ultima lui toamnă

I-ar fi plăcut să vadă astăzi Cimitirul Bellu plin de mii de oameni. Spectacolul, marele şi ultimul spectacol la care a luat parte fără să mai fie prezent cu trupul, fără să-l mai regizeze, fără să mai vorbească, fără să mai spună poezii. Atmosfera se­măna cu ceea ce se întâmpla cu ani în urmă la Cenacul Flacăra. I-ar fi plăcut să vadă cum tot cimitirul a înflorit pentru el, cum aleile s-au aprins de lu­mânări pentru el şi pentru toţi poeţii înmormântaţi pe Aleea Scriitorilor. Cel din urmă spectacol, într-o zi de no­iembrie, ultimul lui noiembrie şi ul­tima lui toamnă, nu l-ar fi de­za­măgit. Totul a fost grandios, o mare de oameni, o mare de flori, onoruri mi­litare, aplauze şi poezie. Peste tot poe­zie... Înmormântarea i-a fost un spec­tacol pe măsura vieţii. Tulburat, emo­ţionant, plin de forţă, plin de forţa mulţimii, plin de poezia acea pe care el a făcut-o înţeleasă şi iubită tuturor, plin de o forţă pe care, poate, nu­mai cei care au fost la Cenaclul Fla­căra ar putea-o înţelege, de un fior de emoţie care se transmitea din om în om şi care făcea ca patetismul să capete valoare de mare poezie... A fost înmormântarea lui Adrian Pău­nescu, în toamna lui 2010. "Şi va veni şi ultima rafală,/ Dar nu-o vom apuca-o, nu e şansă,/ Când în ninsoarea imaterială/ Bolnavii lumii vor cădea în transă./ Ci noi atâta am putea decide,/ Inconştienţi şi trişti ca prima oară,/ Prin fumurile toamnelor putride,/ O carte pentru voi: adio, vară!"

Simplu şi învelit în tricolor, Adrian Păunescu a intrat pe aleea cea mare de la Cimitirul Bellu, în lumina de amiază, însoţit de aplauze. Era linişte. Peste două mii de oameni aşteptau în linişte, cu lumânări aprinse în mână şi cu multe crizanteme. Au fost mulţi cei care au venit să-l însoţească, alături de familie, de la politicieni care l-au