Poliţiştii spun că acul kilometrajului autoturismului condus de acesta s-a oprit la 0 şi că, cel mai probabil, conducătorul auto a aţipit în timpul condusului.
Adrian Cotorbea, de 32 de ani, din Slatina, în timp ce conducea un autoturism Peugeot, dinspre Piteşti către Slatina, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un Logan, condus regulamentar de Marius Pelcea, de 24 de ani, din Slatina, conform poliţiştilor. Impactul a fost atât de violent, încât două persoane, şoferul Peugeot-ului şi un pasager în cealaltă maşină, Ion D., de 40 de ani, din comuna Priseaca, au murit pe loc. Alţi cinci oameni, printre care şi doi copii de patru şi cinci ani, au fost răniţi.
Trei dintre victime, încarcerate
Trei dintre victime au rămas încarcerate, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi scoase dintre fiare. “Salvatorii au acţionat mai întâi pentru descarcerare unuia dintre pasagerii din autoturismul Dacia Logan, care a fost găsit încarcerat pe scaunul din spate, fără puls, fără respiraţie. Victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de paramedici şi personalul de pe ambulanţă, fiind constatat decesul. S-a acţionat apoi pentru descarcerarea celoralalte două victime, care apoi au fost transportate la spital”, a spus Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.
Poliţiştii continuă cercetările. “În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a declarat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.
Urmează ca oamenii legii să stabilească dacă şoferul care a provocat accidentul consumase alcool înainte de a se urca la volan, dar şi viteza cu care circula acesta.