Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se înnoiește CSM cu membri vechi

Publicat in Capital, luni 8 noiembrie 2010 ·

Încrederea populatiei ar trebui să fie valoarea principală a oricărei instituții a statului. Indiferent de natura ei, orice asemenea entitate trebuie să aibă în rezervor combustibilul politic al legitimității. Fără asta, statul este slab și, vorba domnului SOV, trebuie neapărat întărit.

Un experiment efectuat în SUA (unde altundeva?!) a demonstrat o chestiune extrem de ciudată. Devenim cine ne consideră ceilalți că suntem. Mai precis, un grup de elevi mediocri a fost selectat pentru a verifica în ce măsură depinde dezvoltarea elevilor de atitudinea profesorului. Jumătate din ei - repet, absolut mediocri – a fost dată în grija unui profesor căruia i-au fost prezentați drept elevi foarte talentați la învățătură și cu inteligența mult peste medie. Cealaltă jumătate a încăput pe mâna unui dascăl care a fost păcălit că învățăceii săi au probleme mari la învățătură, iar inteligența lor se află sub medie. După un timp, cele două grupe au dat un test comun. Rezultatul a fost că cei bănuiți a fi mai înceți la minte au obținut rezultate mult mai slabe decât ceilalți.

Este evident faptul că și în afaceri componenta psihologică joacă un rol important. O bancă, oricât ar fi de stabilă, poate fi îngenuncheată de un simplu zvon. Ajunge ca deponenții acesteia să creadă ca banca este în pericol pentru ca să se formeze cozi imense la ghișeele acesteia pentru retragerea banilor, fapt ce pornește o spirală devastatoare ce poate duce chiar la falimentul respectivei instituții financiare. Firește, regula funcționează și invers. Dacă o companie are o imagine bună, susținută de entități care inspiră încredere - fie alte instituții, fie persoane -, clienții acesteia pot să-și asume riscuri uriașe sau să fie pur și simplu trași pe sfoară în cel mai grosolan stil cu putință. Un exemplu la îndemână este chiar cazul FNI și pretinsa garanție pe care CEC a oferit-o depunătorilor l

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, după ce radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche / MInisterul Apărării: Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

News.ro acum 33 minute
Ministerul Apărării anunţă, joi, că radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche. ”Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum o ora
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Turişti salvaţi de pe traseul Via Transilvanica / Salvamont Suceava a intervenit şi pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă

News.ro acum o ora
Salvamontiştii din Suceava au intervenit, joi, pentru a recupera doi turiştii de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă. ”O nou

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum o ora
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 4 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 5 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 2 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum o ora
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

1°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°