România ocupă ultimul loc în UE în ceea ce privește fondurile din PIB alocate, de la începutul crizei, politicilor de stimulare a pieței muncii. Paradoxal, măsuri există, însă majoritatea intră în categoria „frecție la piciorul de lemn“.
«Un număr imens de locuri de muncă nu este creat din cauza cadrului legal deficitar, a instabilității fiscale și a inspectorilor de muncă din agențiile județene, care interpretează legea după propriile considerente», se plânge directorul subsidiarei unei companii multinaționale. „De la începutul crizei, nu am asistat la nicio măsură care să producă o schimbare vizibilă. Totuși, am remarcat, în ultimele câteva luni, că Guvernul a început să mai miște, e mai flexibil și mai deschis la sugestiile privaților“, spune și Charlie Crocker, managing partner al companiei de resurse umane Gi Group, cu prezență pe toate continentele, și unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Române a Agenţilor de Muncă Temporară (ARAMT).
Apreciază, de pildă, încercările Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) de a se adapta, în ultima vreme, la piață: „Dacă te duceai la ei acum trei ani, ca angajator, și le cereai un număr de oameni, nici nu te băgau în seamă. Acum, dau recomandări, chiar își oferă sprijinul. Se cunosc efectele sumelor investite în trainingul celor de la relații cu publicul. În plus, mai introduc din când în când și cursuri noi. Cele de frizeri, croitori și patiseri domină, totuși, în continuare.“ Din fericire sau nu, cursurile de formare profesională nu au contribuit, în primele nouă luni ale anului, decât la reușita a 5% din șomerii care și-au găsit un loc de muncă în acest interval.
Potrivit datelor ANOFM, politicile de ocupare care au funcționat cel mai bine anul acesta au fost medierea muncii prin anunțarea locurilor de muncă vacante (80% din persoanele ocupate), informarea și consilierea profesion
