Un fluviu desparte şi uneşte în egală măsură, iar Dunărea constituie atât frontiera naturală a mai multor state europene, cât şi o excelentă, dar prea puţin folosită cale de navigaţie. În bună logică UE, viziunea noastră implică estomparea până la dispariţie a frontierelor interne şi sporirea comunicării între ţări şi regiuni. Dunărea are, astfel, vocaţia de a constitui coloana vertebrală a unei construcţii macroregionale în care să se regăsească, în căutarea bunăstării comune, landuri, regiuni şi state din UE, alături de ţări care nu aparţin sau încă nu aparţin Uniunii.

În cursul istoriei, mai multe iniţiative au avut deja obiectivul de a acorda Dunării un rol economic şi strategic paneuropean. Menţionăm, în acest context, Comisia Europeană a Dunării, înfiinţată în secolul 19 (1856) în scopul promovării liberei navigaţii pe Dunăre şi a intereselor economice în regiunea riverană, şi - mai recent - Iniţiativa Central-Europeană, Comisia pentru Protecţia Internaţională a Dunării sau Procesul Cooperării Dunărene. În acest spirit, în iunie 2009, ca răspuns al unei iniţiative a Austriei şi României, Consiliul European a cerut Comisiei să conceapă o strategie transnaţională a Dunării. Un an mai târziu, între 9 şi 11 iunie 2010, a avut loc, la Constanţa, conferinţa internaţională privind Strategia UE pentru Regiunea Dunării. Conferinţe, seminarii şi mese rotunde, forumuri de dezbatere şi tot atâtea prilejuri de întâlnire au însoţit misiunea de a pune pe hârtie un Plan de Acţiune complex, care să nu uite nici un aspect important şi care să mulţumească pe toată lumea.

Ne desparte mai puţin de un an de lansarea oficială a Strategiei, în primul semestru al anului 2011, sub preşedinţia ungară a Uniunii Europene. Aşteptările noastre sunt la fel de mari acum, în pragul acestui eveniment, ca atunci când am început să gândim serios acţiunea politică şi demersul tehnic