Cea mai mare bancă din lume nu este în Statele Unite, unde autorităţile au interzis creditorilor să mai facă operaţiuni în nume propriu, nici în Elveţia, care îşi dublează cerinţele de capital, ci este în Franţa, tară care nu a luat niciuna dintre măsurile de mai sus, scrie Bloomberg.
Activele băncii franceze BNP Paribas au urcat cu 34% în trei ani până în iunie, până la 2.240 de miliarde de euro, echivalând cu mărimea combinată a Bank of America, cea mai mare bancă a Statelor Unite, şi Morgan Stanley. Banca cu sediul în Paris ar putea avea în acelaşi timp una dintre cele mai scăzute rate ale capitalului de bază din rândul celor mai importante bănci europene raportat la noile reguli Basel III, estimează analiştii Morgan Stanley.
Autorităţile din întreaga lume încearcă să găsească modalităţi de a aduce sub control cele mai mari bănci pentru a evita pe viitor noi intervenţii salvatoare cu bani ai contribuabililor.
Franţa în schimb adoptă o abordare laissez-faire în pofida temerilor continue că criza datoriilor din Europa ar putea ameninţa stabilitatea pieţelor financiare.
Mărimea băncilor nu este principalul factor care să indice dacă acestea prezintă un risc în timpul crizei financiare, iar autorităţile ar trebui să fie prudente în a realiza reguli care să privească mărimea în mod specific, a declarat guvernatorul Băncii Franţei Christian Noyer.
Franţa a adoptat luna trecută o lege care să sporească puterea autorităţilor de supraveghere asupra bonusurilor şi companiilor de rating. Începând cu anul viitor, Franţa va introduce, de asemenea, o taxă sistemică pe cele mai riscante activităţi ale băncilor mari.
"Nu văd absolut niciun motiv pentru care ni s-ar percepe o taxă suplimentară", declară Baudoin Prot, CEO-ul BNP Paribas.
Banca a raportat o creştere de 46% a profitului pe trimestrul trei, până la 1,91 miliarde de euro.
Di