Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu rămâne cu interdicţia de a părăsi ţara după ce Tribunalul Bucureşti a admis, astăzi, de la primul termen al procesului, solicitarea procurorilor Parchetului instanţei supreme de prelungire a acestei măsuri şi pe durata cercetării judecătoreşti. Sursa: CODRIN PRISECARU
Procurorul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut instanţei prelungirea măsurii interdiţiei de a părăsi ţara pentru Vîntu, Ţurcan şi Stoian, iar instanţa a admis această cerere. Procesul în care Sorin Ovidiu Vîntu este judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa a început cu o amânare, fiind reprogramat pentru 26 noiembrie.
Vîntu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, în dosarul în care este cercetată fuga din ţara a fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată şi omul de Octavian Turcan, dar şi şoferul lui Vîntu, Alexandru Stoian.
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2009 – ianuarie 2010 Vîntu a transmis lui Nicolae Popa 50.000 de euro şi respectiv 20.000 de euro, din totalul sumei anuale de 200.000 de euro.
Citiţi AICI mai multe despre cazul Vîntu.
Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut de poliţie la începutul lunii septembrie, pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa. Popa a fost condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul "FNI".
Arestarea lui SOV a avut loc la câteva zile după ce autorităţile din Indonezia au anunţat că îl vor extrăda pe Nicolae Popa. Popa a fost arestat de anul trecut, la Jakarta. Autorităţile române au formulat, încă de anul trecut, o cerere de extrădare pe numele lui Popa. În lipsa unui acord bilaterial privind extrădările, procedurile s-au desfăşurat cu dificul