După douăzeci de ani, cunoscutul scriitor de origine indiană s-a întors la literatura pentru copiii de toate vârstele, înainte de a-şi scrie memoriile. Volumul „Luka şi Focul Vieţii“ ajunge joi în librăriile din România.
Ediţia în limba română a celei mai recente cărţi semnate de Salman Rushdie le este accesibilă cititorilor la scurtă vreme după apariţia acestui volum care consituie o revenire. Acum douăzeci de ani, scriitorul care a câştigat o faimă internaţională fără rival cu „Versetele satanice", a scris pentru Zafar, fiul său cel mare „Harun şi marea de poveşti", prima sa carte pentru copii. Se întâmpla în lunile de după condamnarea la moarte decretată de ayatollahul Khomenini. Volumul s-a născut într-o perioadă de criză, a povestit autorul, adăugând previzibil că atunci au început să-l intereseze sfârşiturile fericite.
Pauză de joacă
Iată că Salman Rushdie s-a întors la literatura de aventură, la ţinutul Alifbay, şi a scris „Luka şi Focul Vieţii" pentru fiul său Milan, în vârstă de 13 ani. A plăsmuit o ficţiune ce merge pe drumul basmului de la primele rânduri: „A fost odată în oraşul Kahani din ţara Alifbay un băiat pe care-l chema Luka şi care avea două animale: un urs pe care-l chema Cuţu şi un căţel pe care-l chema Ursu (...)" Raşid, tatăl lui Luka, de profesie povestitor, cade într-un somn adânc, din care nu-l poate trezi decât Focul Vieţii. Micuţul porneşte într-o călătorie periculoasă pentru a-l salva şi se afundă în Lumea Magică.
Urmând personajele, cititorii pătrund într-o fantezie pe mai multe niveluri, ca jocurile pe calculator. Pornind în misiune, Luka descoperă că mai tot ce este interesant se află în universul opus lumii „ne-Magice". Cu ajutorul cuvintelor, arma lui, povestitorul supravieţuieşte, iar micul erou adună mai multe vieţi de rezervă.
Pâna la apariţia volumului de memorii în care îşi va povesti anii grei de d