PSD, supărat că TVR nu a transmis înmormântarea lui Adrian Păunescu, acuză postul naţional de televiziune de denigrarea memoriei poetului şi cere audierea conducerii.
Social-democraţii vor solicita în comisiile Parlamentului a conducerii TVR, pentru ca acesta să explice de ce a "aranjat" difuzarea unei emisiuni de denigrare a memoriei poetului chiar în momentul în care avea loc înmormântarea acestuia.
TVR a prezentat în emisiunea "Ultima Ediţie", difuzată începând cu ora 13.00, legăturile strânse pe care Adrian Păunescu le-a avut cu soţii Ceauşescu şi cu regimul comunist într-o discuţie cu publicistul Andrei Cornea.
"Am solicitat colegilor noştri din Comisia de Cultură a Senatului să interpeleze conducerea TVR şi să solicite audierea preşedintelui şi a celorlalte persoane cu funcţii de conducere faţă de atitudinea profund nedemocratică şi antiromânească a TVR. Dacă la moţiunea de cenzură numai discursurile primului ministru şi a celor de la Putere au fost date (difuzate, n.r.), probabil că TVR nu consideră important şi nici democratic să transmită poziţia partidelor care nu sunt la putere, a PSD şi a PNL. Faptul că ieri (duminică, n.r.), TVR nu numai că nu a transmis momentul înmormântării lui Adrian Păunescu, ci dimpotrivă, a aranjat în mod evident o emisiune de denigrare a memoriei acestuia, este un act de slugărnicie politică şi un act antiromânesc, care, din punctul nostru de vedere, trebuie să nu treacă fără a fi sancţionat", a declarat Ponta, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.
UPDATE Televiziunea Română a răspuns afirmaţiilor liderului PSD cu o listă o emisiunilor dedicate lui Adrian Păunescu
"TVR a reflectat dispariţia poetului Adrian Păunescu, după cum urmează:
· Vineri, 5 noiembrie 2010, pe canalul TVR 1, la ora 18.30, a fost difuzat filmul “CENACLUL FLACĂRA: Te salut, generaţie în blug