Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Opereta – o doamnă cochetă la 60 de ani

Publicat in Adevarul, luni 8 noiembrie 2010 ·

Teatrul „Ion Dacian“ şi-a serbat împlinirea a şase decenii de la reprezentaţia inaugurală cu o montare din repertoriul sovietic. Un eveniment inedit a marcat desfăşurarea Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului „Viaţa e frumoasă!“.

Mult aşteptata Gală aniversară a 60 de ani de Operetă a avut loc duminică-seară, la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian". Evenimentul a fost întârziat - fără explicaţie - cu 45 de minute, spectatorii nerăbdători aşteptându-şi afară intrarea în sală.

Gala de duminică a marcat împlinirea a 60 de ani de la spectacolul inaugural al Teatrului de Operetă, la 7 noiembrie 1950 (dată nu întâmplătoare, fiind cea la care se aniversa Marea Revoluţie Bolşevică din Octombrie), cu lucrarea „Vânt de libertate", a compozitorului sovietic Dunaevski. Spectacolul s-a dovedit un succes durabil, bucurându-se de nu mai puţin de 300 de reprezentaţii.

În deschidere, actualul director al instituţiei, Răzvan Ioan Dincă, a prezentat spectatorilor câteva repere din istoria teatrului. În continuare, s-au proiectat secvenţe din arhiva Televiziunii Române, cu imagini din spectacolele legendare ale Operetei. Cei prezenţi au avut parte şi de câteva stângăcii de ordin tehnic, justificate de directorul Dincă prin faptul că nu a existat suficient timp pentru repetiţii.

June prim absent

Evenimentul artistic propriu-zis a beneficiat de prezenţa unor solişti-invitaţi din nu mai puţin de opt ţări, printre care Ungaria, Rusia, Slovenia, Bulgaria. Oficiile de dirijor au fost făcute de rusul Andrei Alexeev. Stupoare a stârnit printre cei prezenţi absenţa a două nume importante, anunţate de altfel în caietul-program al evenimentului: Alfredo Pascu, vedeta incontestabilă a actualei echipe a teatrului - înlocuit fără nicio explicaţie cu constănţeanul Răzvan Săraru - şi soprana Diana Ţugui, invitată de la Craiova.

Programul a mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 11 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 8 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 7 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

„După 2026, există speranţă”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ilie Bolojan încearcă să-i liniştească pe români: cât va dura perioada dificilă

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°