Universitatea Bucureşti îi va conferi, astăzi, preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso titlul de doctor honoris causa. Este vorba, prin urmare, de recunoaşterea unor merite ale domnului Barroso care mie, unul, îmi scapă - în opinia mea, eforturile domniei sale sunt, în esenţă, similare cu cele ale unui administrator de bloc, doar că Barroso a avut norocul să-şi poată depăşi condiţia, respectiv să nimerească în final într-un bloc mai elegant, din "zona bună", şi nu într-unul de la periferia oraşului.

În rest dispune de toate particularităţile tipice acestei tagme: este pătruns de propria-i importanţă, imperativ cu cei pe care-i percepe drept obstacole, dispus să facă din ţânţar armăsar când este vorba de chestiuni mărunte, dar atent să ignore orice problemă cu adevărat majoră. Întreaga Uniune Europeană, compusă astăzi din 27 de state membre, seamănă de fapt cu un bloc ceauşist de acum 30 de ani: Construcţia urmăreşte tot crearea "omului nou", de data aceasta de tip Homo Europeanicus, mentenanţa şi modernizarea edificiului fiind însă, învariabil, neglijate de seria administratorilor care îşi văd liniştiţi de interesele lor nicidecum măreţe.

Domnul Barroso are, fireşte, timp de asemenea vizite - că doar cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy îl scutesc de ceva timp de luarea deciziilor la vârful UE. Libertatea de acţiune pe care Barroso a acordat-o comisarului european pentru justiţie Viviane Reding, decisă la un moment dat să sancţioneze Parisul în problema expulzării romilor, i-a scăzut drastic credibilitatea în ochii lideror europeni alarmaţi de rezistenţa populaţiei europene faţă de multiculturalism - principiu de căpătâi al eurocraţilor. Preşedintele CE îşi va petrece, neîndoielnic, următorii patru ani de mandat adunând alte şi alte titluri de doctor şi pregătindu-se în rest pentru o pensie călduţă, asigur