Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A dat Franta pe Romania

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 8 noiembrie 2010 ·

Romani care s-au saturat de Occident Bani sau familie? Aceasta este, se pare, dilema dramatica a omului modern. Cind mai toata lumea viseaza la o slujba buna in vestul Europei, exista si unii care renunta la asa ceva pentru a munci pe o leafa modesta la stat, in Romania. "Nu ne place Franta", motiveaza medicul Catalina Moldovanu (foto), recent intoarsa de la Lille impreuna cu sotul si cei doi copii. Desi acolo a lucrat intr-un mediu universitar, ieseanca recunoaste ca a fost afectata si de altceva: "Acolo ramii pentru totdeauna un strain". Totodata, tinara spune ca a avut de ales intre cariera si bani, pe de o parte, si familie, pe de alta, si a preferat-o pe ultima. Experienta Catalinei, povestita pe larg in paginile "Ziarului de Iasi", poate fi un excelent ghid pentru multi dintre cei care vad doar avantajele plecarii din tara. Intr-o perioada in care tot mai multi medici aleg sa renunte la posturile pe care le au in spitalele iesene si prefera sa plece in strainatate la munca, sint medici care se intorc in unitatile medicale iesene. Dr. Catalina Moldovanu a fost plecata timp de un an si patru luni in Franta. Scopul declarat a fost acela de a-si termina doctoratul dar, avind in vedere faptul ca a mers cu ea intreaga familie, a luat serios in calcul varianta stabilirii definitive acolo. Dupa mai bine de un an insa, intreaga familia s-a intors in tara. „Copiilor mei nu le-a placut in Franta. Am decis ca pentru mine este mai importanta familia decit locul de munca", motiveaza dr. Moldovanu. Le lipseau prietenii de acasa, de la Iasi Catalina Moldovanu este, de altfel, unul din putinii medici ieseni care au ales sa se intoarca in tara in loc sa ramina intr-un spital din strainatate. A plecat in nordul Frantei, intr-un spital de linga orasul Lille, in luna mai a anului 2009. Cu ea au mers atit sotul, de profesie tot medic, cit si cei doi copii, o fata de 15 ani si un bai

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 10 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°