Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intel a deschis la Bucureşti un centru de cercetare şi dezvoltare software

Publicat in Romania Libera, luni 8 noiembrie 2010 ·

Intel Corporation, cel mai mare producător mondial de microprocesoare a deschis luni, la Bucureşti, un centru de cercetare şi dezvoltare software, în urma unei investiţii în valoare de câteva milioane de euro.

Acesta este primul proiect greenfield realizat de compania americană în acest sector în Europa, potrivit Mediafax.

"Intel are o experienţă bogată în dezvoltarea şi producerea de microprocesoare şi avem nevoie de cei mai buni dezvoltatori de software. România este o locaţie potrivită, datorită unui mediu universitar prolific şi apropierii de clienţii şi partenerii noştri", a declarat vicepreşedintele Intel Software&Services Group, Kostas Katsohirakis, la Bucureşti.

Centrul se va concentra pe dezvoltarea de soluţii pentru o gamă largă de dispozitive inteligente bazate pe arhitectura Intel. Iniţial, centrul va realiza activităţi de cercetare-dezvoltare pentru platforma open source MeeGo.

"În România vom angaja iniţial 25 de programatori, numărul acestora urmând să crească în timp de 3-4 ori, odată cu diversificarea proiectelor. În câteva săptămâni vom angaja şi un director de ţară", a spus Katsohirakis.

Temporar, laboratorul este situat în centrul Bucureştiului, dar compania va închiria alt spaţiu în Capitală, pe termen lung, într-o locaţie care nu a fost încă stabilită.

Directorul Intel Labs Europe, Martin Curley, a afirmat că Intel a decis să deschidă un centru în România şi ca urmare a succesului Wind River, firmă prin care Intel dezvoltă software la Galaţi.

În Europa Intel are 19 astfel de centre de cercetare, iar la nivel mondial 50 de laboratoare în 20 de state.

Intel este cel mai mare producător mondial de microprocesoare şi a raportat, în trimestrul al treilea, un profit net în creştere cu 58%, la 2,95 miliarde de dolari.

Intel Corporation, cel mai mare producător mondial de microprocesoare a deschis

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proiect Funcţionarii ANAF ar putea fi amendați dacă nu respectă obligațiile în relația cu contribuabilii

Ziua Constanta acum 26 minute
Funcţionarii ANAF ar putea plăti amenzi dacă nu respectă termenele pentru trimiterea comunicărilor şi obligaţiile care le revin în relaţia cu contribuabilii, prevede o propunere legislativă iniţiată de un grup de senatori USR, depusă la Senat la fin

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 2 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum o ora
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum 17 minute
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 4 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Jaqueline Cristian, eliminată de Ostapenko în primul tur la Roland-Garros

News.ro acum 16 minute
Jaqueline Cristian, locul 67 WTA, a fost eliminată, duminică, de letona Jelena Ostapenko, numărul 10 WTA şi favorită 9, în primul tur al turneului de grand slam de la Roland-Garros. Ostapenko s-a impus cu scorul de 6-4, 7-5, într-o oră şi 34 de minu

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum o ora
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Ucrainean, depistat când a vrut să intre ilegal în România cu un pistol cu gloanţe de cauciuc

Mediafax acum 4 ore
Un ucrainean a vrut să intre în România, pe la Poienile de sub Munte, jud. Maramureş, cu un pistol cu gloanţe de cauciuc ascuns în bagaj. Partea ucraineană a spus că pistolul a fost furat de la grăniceri înainte de a părăsi ţara. Ucraineanul a fost

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°