Legea care protejează spaţiile verzi riscă să fie modificată
Salvarea spaţiilor verzi atârnă de un fir de aţă. De aproape un an, deputaţii PDL încearcă să modifice Ordonanţa 114/2007, singura care mai protejează parcurile şi pădurile ţării. Primul pas a fost făcut la începutul anului, când membrii PDL din Comisia pentru Administraţia Publică din Camera Deputaţilor au reuşit să modifice radical legea şi să scoată articolul 71, cel care interzicea schimbarea destinaţiilor spaţiilor verzi, astfel hectare întregi din parcurile Herăstrău, Tineretului, Circului, Verdi, Duca, Prisaca Dornei, I.O.R, Bordei, Pădurea Băneasa, bazele sportive şi bucăţile de spaţiu verde riscând să ajungă la topor. Acum, situaţia revine în actualitate, deputaţii având ieri pe ordinea de zi modificările aprobate iniţial de Comisie. Scandalul dintre deputaţi a suspendat şedinţa, urmând ca subiectul să fie rediscutat în aceste zile. "Avem multe dosare pe care le-am oprit tocmai invocând Ordonanţa 114. Dacă aceasta va fi schimbată, practic nu mai avem ce să facem. Rechinii imobiliari şi-au atins scopul. Vor distruge tot ce mai e verde în Bucureşti", ne-a declarat Andrei Chiliman, edilul Sectorului 1. Pentru a împiedica votarea, mai multe organizaţii neguvernamentale au protestat ieri în faţa Camerei Deputaţilor. "Vrem oraşul înapoi", "Parlamentari =natură moartă", "Acum votaţi voi, în 2012 votăm noi" au scandat manifestanţii, nemulţumiţi că adoptarea ordonanţei ar periclita existenţa spaţiilor verzi din Capitală. Circulaţia a fost întreruptă pentru mai multe minute pe drumul dintre Parlament şi Parcul Izvor. Reprezentanţii ONG-urilor mai arătau că, pe lângă spaţiile verzi din parcuri protejate de prevederile actului normativ, sunt multe terenuri între blocurile cu destinaţia de spaţii verzi care ar putea dispărea dacă această ordonanţă va fi modificată. @N