Considerată, în întreaga lume, drept una dintre soluțiile optime de creare de locuri de muncă, angajarea temporară are, în România, cea mai mică rată de penetrare din Europa, circa 1%. Pentru comparație, media europeană se situează la 13,5%, iar cea mai apropiată țară de România în clasamentul utilizării acestei forme de angajare este Estonia, cu o rată de 2,5%.

Potrivit lui Charlie Crocker, directorul Gi Group, membru fondator al Asociației Române a Agenților de Muncă Temporară (ARAMT), „munca temporară e o soluție foarte eficientă pentru companii, pentru că agentul de muncă temporară (în general, firme de recrutare care intermediază relația angajat-angajator) își asumă cea mai mare parte a responsabilităților. În ceea ce îi privește pe salariați, există o directivă europeană, 104, care garantează că aceștia vor fi tratați exact ca niște angajați cu normă întreagă. Și, detaliu deloc de neglijat, un angajat temporar are toate motivele să spere că va ocupa o poziție full-time. Conform studiilor noastre, după un interval cuprins între trei și șase luni, 65% din angajații care lucrează în regim temporar au fost încadrați pe o poziție fulltime”.

Și totuși, de ce nu a devenit populară această formă de recrutare în rândul companiilor din România? Așa cum era de așteptat, cauza stă în legislația deficitară, în primul rând în privința termenului pe care poate fi încheiat un contract de muncă temporară, cât și numărul de prelungiri pe care le poate opera angajatorul. Este, apoi, și o chestiune de mentalitate corporatistă, companiile românești necunoscând încă pe îndelete ce presupun metodele de recrutare „mai puțin tradiționale”. Este motivul pentru care, așa cum spune Charlie Crocker, „95% din cei care utilizează în acest moment angajarea temporară sunt multinaționale. Cu siguranță. va deveni și la noi tot mai populară, odată cu implementarea directivei 104.