Posmen sedea imbufnat in dreapta mea, crezand ca incerc sa-l vaduvesc de una dintre cele 3 mese pe zi pe care ma obligasem sa i le ofer. Nu din zgarcenie, ci din graba as fi mers inainte pana la Parapat, ca sa prind ultimul feribot pentru Samosir. Dar eram de 6 ore pe drum si foamea incepuse sa ne intrebe de sanatate. Unde sa mancam?
- Vrei sa mananci ceva special? Stiu un loc, nu departe de aici.
- Ce intelegi prin special?
- O sa vezi. Mergi inainte.
Dupa 10 kilometri am tras pe stanga in locul indicat de flamandul meu ghid. Un birt sordid in care un batran sordid mesteca o mancare sordida intr-un cazan la fel de sordid. Din fiertura razbateau niste coaste si o capatana de ceva ce semana cu o capra. Posmen isi freca stomacul insinuand iminenta unui ospat regesc, apoi se duse sa schimbe doua vorbe cu batranul.
- Avem noroc. Acum l-a gatit.
- Prietene, ranjetul de pe fata ta nu promite nimic bun. Ce e in cazanul ala?
- Very, very special batak food. Nu mai gasesti asa ceva pe toate drumurile.
- Posmen, ce fierbe in cazanul ala?
- Ceva gustos. Mancare traditionala.
- Mai exact ce?
- Mai exact...un caine.
4 secunde mai tarziu, apasam pedala acceleratiei pana in podea, incercand sa pun cat mai multi kilometri intre mine si bucataria traditionala batak.
- Mai, Posmen, voi sunteti nebuni la cap? Cum sa mancati caine?
- Pai ce-are? E super-gustos!
- E cel mai bun prieten al omului. E un animal inteligent. Cum sa-l omori si sa-l mananci?
- Da’ porcul? Porcul nu e inteligent? Sau calul; nu e prietenul omului? Sau vaca. Si totusi, se mananca. De ce sa tii animale pe langa casa daca nu le mananci?
- Atunci de ce nu mancati si pisici?
- Ai sa fii surprins!…ma rog, mie nu prea-mi plac, dar unii apreciaza gustul.
- Taci, taci, ca nu stiu ce-ti fac.
