Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou „buletin“ din 2011: cardul de identitate medical

Publicat in Ziarul Financiar, luni 8 noiembrie 2010 ·

O nouă companie din subordinea Ministerului Sănătăţii va administra sistemul informatic din domeniul sănătăţii, inclusiv cardul naţional de asigurări sociale de sănătate, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii.

Instituţia propune ca de anul viitor pacienţii care merg la medic să fie identificaţi prin intermediul unui card naţional de asigurări sociale de sănătate, care va conţine atât informaţii generele (nume, CNP), cât şi date despre istoricul medical, grupa de sânge şi dovada achitării contribuţiei la fondul de sănătate.

Iniţiativa nu este una nouă, în condiţiile în care în urmă cu zece ani a fost demarat un proiect de informatizare a sistemului sanitar care cuprinde mai multe componente, una dintre acestea fiind cardul de sănătate. Celelalte componente sunt sistemul integrat unic integrat (SIUI), reţeta electronică şi fişa electronică.

"Având în vedere că informaţiile actuale din SIUI privind asiguraţii au devenit suficient de stabile şi credibile, şi datorită evoluţiei SIUI către o nouă arhitectură, începând din acest moment este posibilă din punct de vedere tehnic şi funcţional emiterea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate", se arată în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă.

În prezent nu se ştie exact ce fel de date oferă SIUI. Potrivit unor informaţii anterioare, în urmă cu zece ani un consorţiu condus de firma americană Compaq (preluată apoi într-o tranzacţie internaţională de HP) a câştigat o licitaţie pentru un contract în valoare de 112 mil. euro, din care s-au plătit în jur de 40 mil. euro.

Prin intermediul acestui card, o persoană va putea dovedi că este asigurată şi că plăţile la fondul de sănătate au fost făcute. De asemenea, cardul va conţine informaţii precum numele şi CNP-ul persoanei, istoricul medical, grupa de sânge, dacă doreşte sau nu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj pentru cei care „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”: DOVEDIREA este un proces de durată

Gandul acum 14 minute
Nicușor Dan transmite un mesaj celor care însă „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”, îndemnându-i să citească patru comunicate. Într-o postare pe Facebook, președintele României spune că „încercările de implicare a

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 3 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Nicuşor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale / Statul român trebuie să vină cu noi probe

News.ro acum 52 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 3 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

FRF a anunțat oficial componența Ligii 2 » FCU Craiova și Gloria Buzău au fost excluse! Cine le-a luat locul

Gazeta Sporturilor acum o ora
Federația Română de Fotbal a publicat oficial componența Ligii 2 în sezonul 2025-2026. FCU Craiova și Gloria Buzău, cluburi cu mari probleme financiare, nu vor evolua în al doilea eșalon al României, fiind excluse de FRF. Liga 2 va arăta astfel: În

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu aleșii locali pentru a discuta despre reforma administrației

Mediafax acum o ora
Reprezentanții Guvernului au anunțat că prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au continuat consultările cu reprezentanții autorităților publice locale asupra pachetului de măsuri pr

Un nou bloc politic ce reuneşte partide care vor unirea cu România se pregăteşte să intre în cursa electorală

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe partide din Republica Moldova care pledează pentru unirea cu România ar putea participa la alegerile parlamentare din septembrie pe o listă comună, constituind un nou bloc electoral – „Unir

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

37°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°